”Cum, chemați poliția?”

Aceasta este întrebarea pe care a pus-o, recent, o persoană (tânără), surprinsă în momentul unei încălcări a legii, în orașul (nostru), Timișoara, exact când a sosit Poliția Locală.

Plecând de la premisa că dacă treci pe roșu și nimeni nu vine din partea opusă, nu e grav, sau de la aceea că dacă ”nimeni nu te vede”, nu s-a întâmplat nimic, românul încearcă să-și găsească scuze pentru orice încălcare de norme, reguli, legi… Unele fapte sunt aproape insesizabile de către cetățenii care oricum nu au reacție. De genul: parcare pe interzis, pe locul persoanei cu handicap, în stația de taxi sau troleibuz, depășire pe dreapta, aruncarea pe geam a otrăvitei țigări, vorbitul tare în public, cuvintele vulgare (la locul de muncă, aha, câte se spun!) și lista poate continua. De la acestea la faptele grave, nu știu dacă sociologia a stabilit vreun ritm de ”absorbție”.

Ceea ce știu însă este că lumea încă nu are încredere în poliție, în general. Iar dacă are, cei din jur fac din asta un subiect anecdotic. Suni la 112, pentru că auzi din apartamentul vecin strigăte? De ce te bagi? Și așa, durează prea mult să dai declarații, de ce te complici? Suni la Poliția Locală pentru că este un ”baraj” de mizerie pe strada ta, trebuie anunțate primăria și RETIM? Ești nebun? Lasă, și așa nu se întâmplă nimic! Nu se rezolvă nimic! Dacă vom continua în această mentalitate, și dacă nu vom folosi comunicarea pentru rezolvarea problemelor, aparent mici, dar consumatoare de stres și energie, dacă nu vom fi veșnic tineri în comportament și nu vom lua atitudine, totul se va duce în prăpastie.

Zilele trecute, un bun prieten, medic, care locuiește în alt oraș, mi-a spus așa: ”Ce se petrece cu Timișoara? De la o lună la alta, se face mai cenușie, oamenii sunt mai puțin prietenoși, nici măcar nu mai recunosc faima orașului în care sunt cei mai politicoși români! Nici în cafenele, nu mai găsesc amabilitate, piețele publice colcăie de țigări aruncate, mașinile circulă în dezordine, ce-i cu Timișoara?” Patriotismul meu local a intrat în suferință profundă, dar sunt nevoită să recunosc acest tablou, în parte, adevărat și trist.

Dacă imaginea Timișoara este siluită de mormanele de gunoaie, iar lumea nu sună la Poliția Locală, crezând că este inutil, dacă ne vom lăsa în trafic, în batjocura celor care încalcă, sistematic, circulația, fiind adesea, la limita unor accidente complicate, dacă sunând la poliție…producem mirare, atunci, mă întreb, unde ne situăm pe orbita orașelor civilizate?
”Cum, chemați poliția?” întrebarea unei persoane arogante, care tocmai încălcase o normă (vizibilă!) s-ar putea parafraza: ”Cum, vreți să fie ordine în oraș?”. Tu, cetățean care crezi în instituțiile statului, devii ”ciudat”, iar aroganța devine ”regina proștilor”.

Din păcate, nu doar în Timișoara s-a deteriorat respectul între oameni până la abuz, România este ”oala” în care vulgaritatea și promiscuitatea au devenit ”șefi”.
Or, pe mine, asta mă dezgustă!

Comentarii Facebook

comentarii