Schimbare la vârf, în diplomația germană, la Timișoara

Consulul general al Germaniei la Timișoara, Rolf Mahrun, după aproape 10 de viață în Banat, s-a retras din poziția de vârf pe care o deținea. În seara zilei de joi, 31 august, întâlnirea de rămas – bun a coincis, fericit, cu cea de bun – venit pentru succesorul său, Ralpf Krautkramer, noul consul al Germaniei aici,

Rolf a fost membru activ al Rotary Club Timișoara, din partea căruia a primit în dar o lucrare de Ștefan Popa Popa S, premiată la Vatican, și o plachetă cu însemnele Rotary, semn de prețuire, prietenie și respect.

Surpriza a fost prezența Corului de Bărbați din Satu Mare, a Forumului German din România, dar și a unui mare număr de prieteni, colaboratori, apropiați.

Un alt semn de prețuire a venit din partea domnului Călin Dobra, președintele CJT și a noului prefect de Timiș, doamna Eva Andreaș. Împreună, i-au înmânat un dar cu simbolurile Timișului.

Superba grădină a casei a fost aproape mică pentru cei cu zâmbetele pe buze, cu afecțiune pentru Rolf Mahrun, dar și cu regretul de a nu-l mai vedea la fel de des…

Prezența lui Rolf Mahrun la Timișoara a fost benefică pentru comunitate, s-a implicat în multe proiecte rotary, inclusiv în susținerea minunatului nostru proiect, Capitala Culturală Europeană, 2021.

Comentarii Facebook

comentarii