Praful saharian a pus pe jar un oraș întreg. Timișoara, despre ea este vorba. Despre noi, mai exact. Mașinile murdare, de data aceasta, nu erau doar din neglijența crasă a administrație publice locale față de curățenie, ci din motive ce țin de reguli astrale, universale, de vânturi și furtuni pe care noi oamenii, nu le-am putea controla. O furtună din Sahara a dărâmat speranța unei zile fără praf în Timișoara, mai ales că ploaia, mai nou, este singura sursă de spălare a străzilor. Ce destin! Stăm la mila Domnului, chiar așa.

Problema Timișoarei nu este doar praful. Este toată încrengătura ce creează ițele unei politici locale în care nu mai există logică, nici principii, nici respect față de cetățean sau față de partidele din Consiliul Local Timișoara. Comportamentul puterii locale este dominator, sfidător și insultător. De ce? O parte din răspunsuri le-am putea găsi în calitatea îndoielnică a consilierilor lui Dominic Fritz. Oameni care-și urmăresc propriile interese, fără să le pese de oraș, în moț cu acel administrator local, bucureșteanul Creiveanu, care nu are niciun strop de respect pentru noi, timișorenii, iar orașul este pentru el ca o tablă desenată cumva. Pulberea noastră nu este doar de la fenomenele din Sahara, este una aici, cu noi, o pulbere din incompetență, dezlânare, aroganță și… puțină ură. Comentariile pe FB sunt extrem de critice la adresa administrației, chiar dacă mai multe conturi greu de identificat (am mai trecut noi prin asta) sar în apărarea ”prea – iubiților”.

Aceeași frică de critica presei duce acum la un frison național: amestecul de Covid, război și o lege împotriva dreptului la opinie. Nu sunt sigură care ar fi cea mai rea pentru incompetenții noștri, de la mai toate nivelurile de analiză! Covid? Hm! Au oprit vaccinarea, dar avem vești despre creșterea cazurilor. Inclusiv la Timișoara, în spitale, din nou sunt cazuri. Nimeni nu mai pomenește sau cel puțin, nu prea zgomotos, pentru că s-au schimbat elementele din structura valorilor. Chiar și scala. Războiul și știrile despre el, iată ce contează. Chiar și pentru cei mai simpli oameni. De altfel, frica nu are legătură decât cu puterea credinței în Dumnezeu. În rest, cu nimic! Manipulările, atacurile, obstacolele, pericolul Putin, ”tactica” occidentală, NATO, toate fac parte dintr-un tablou în care nu vedem totul. Pentru că nu suntem lăsați. Este interzis să … vedem. Jurnaliști uciși, alții, arestați, o Rusia controlată de un dictator în fața căruia promisiunile de reacție ale țărilor puternice au pălit… De ce? Politica noastră de vârf este palidă. Un fel de… pulbere mai groasă. Acum aflăm despre cum se încurcă ”importurile” cu ”exporturile” din sau spre Rusia, avem frământări ”metafizice” despre diamante, caviar și ”praf de stele”… Biden spune una, ai noștri spun alta. Greu cu limbajele. Greu le este unora, inclusiv cu acordul între subiect și predicat, dar mai să traducă termenii despre import – export.

De aceea, reîntoarcerea la cărbunele nostru, cel de toate zilele, devine tot realistă, ca soluție pentru încălzire. Toate temele verzi pălesc în fața războiului, dar și în fața frigului. I se ușurează marea temă a încălzirii orașului Timișoara lui Ruben Lațcău, acest soldat neinstruit al administrației locale.

Timișoara este acum precum o ființă plăpândă, neștiutoare, pe mâinile unor ”neînfricați pirați”. Praf și pulbere de atât de multe proiecte bune, praf și pulbere de mulți oameni de calitate, lăsați în umbra dominatorilor.

Doamne, ne ajută să nu intrăm în război!

Atât! De restul, ne-om ocupa, pas cu pas… nu? Parcă așa era ritmul?