Nu, nu este o obsesie, este o permanentă monitorizare a situației triste a Timișoarei. Nu mă mai deranjează absolut deloc obtuzitatea și ignoranța armatelor de susținători ai lui Fritz, pe care-l aplaudă la un singur semn de pe facebook-ul domnului cu pricina, nici părerea celor aterizați în Banat ce-și spun ” timișoreni”, dar nu citesc nimic despre specificul orașului, al regiunii, pe care le calcă în picioare cu ură. Nu. Nu mai contează. Zilele infamiei sunt numărate. Așa a fost mereu. Dar mă doare (deci, în traducere pentru ”mironosițele” care înjură cu ardoare orice postare critică, termenul este ”mai mult decât deranjează”) când văd prăbușirea Timișoarei sub bocancii duri ai celor care încalcă legile civilizației: depășirea limitelor de zgomote, fumatul în spațiile în care este interzis, vorbitul tare în localuri, de parcă ar fi localul lor propriu și ar fi singuri, defularea stărilor personale pe telefonul pus pe speaker, în vreme ce mai poate fi auzit și cel de la capătul ”firului”, de parcă ar fi în baia proprie. Suprapunerea evenimentelor este una dintre temele penibile, dar și dureroase ale orașului, dar duminică, 26 aprilie ac, lucrurile au depășit orice limită.

La Opera Timișoara avea loc un eveniment cultural de excepție: Opera Aida, de Verdi, în deschiderea Timișoarei Muzicale. Au fost oaspeți, soliști de operă, de o valoare inestimabilă, voci care încântă întreaga Europa, dar și întreaga lume: soprana Ilaria Alida Quilico, mezzosoprana Anita Rachvelishvili și tenorul Luciano Ganci, alături de soliștii noștri, talentați și entuziaști. Spectatorii au spus că nu au auzit astfel de voci vreodată în Timișoara.

Paralel, în fața Operei Timișoara, chiar pe scări, la doi metri distanță de ușa de intrare, se desfășura, exact la ora spectacolului, premierea competiției ” Poli Bike Challenge” organizată de Universitatea Politehnica Timișoara.

Vocile celor care ofereau premiile, răstite în microfoanele reglate nu la maximum 50 decibeli, ci la…150 decibeli (în cel mai fericit caz), așa cum cere legislația, se suprapuneau peste vocile de aur ale marilor soliști străini și timișoreni. Pe ecranul exterior, postat pe peretele Operei Timișoara, se puteau auzi și sunetele din interior. Cumplit! Jignitor, umilitor! Cine a făcut asta, adică cine a aprobat asta trebuie tras la răspundere.

Cu un primar călător la București, cu el disperat în fața marilor schimbări politice din lume și din țară, cu ignorarea orașului, dar cu marele pas al propagandei ce amintește de vremuri tare triste, avem parte de un ”balet” cu regie proastă: fluturatul mâinilor în toate direcțiile, pentru amăgirea naivilor. Asta știe să facă bine. Știm, din istorie, niște foști mari propagandiști din erele dictaturilor naziste și comuniste, care făceau la fel. Dădeau din mâini. Dacă s-ar scula din mormânt, aceia ce se credeau mari și tari ar plânge și ar cere lecții. Nu sunt lecții de comunicare, ci de manipulare! Așa le zice, ca să nu ne mai pierdem în detalii.

Timișoara, sub presiunea poluării fonice, este scoasă din lista orașelor noastre model: Viena, Budapesta, Zagreb, și restul… În niciun oraș civilizat nu se urlă ca în junglă. Se vorbește, se păstrează înălțimea sonoră pentru care avem o lege, dar nu se respectă!

Timișoara Muzicală, te rugăm să ierți armatele de sălbatici care te-au rănit!

The post Timișoara Muzicală a fost sacrificată pe ”altarul” sunetelor din junglă! appeared first on Ziua de Vest.