Una dintre expresiile  care mi-au rămas vii, prin  împrumut  afectiv, dar şi prin  realizarea unei imagini plastice despre om, este cea a bunicului meu, care spunea: „Cine-i domn, e domn şi-n şanţ!” Adică, cine are sânge  de om educat poate purta şi o cârpă, cu o condiţie: să fie curată, poate sta pe  buza unui şanţ,  la ţară, că tot îl observi, îl saluţi şi simţi că vrei să-l respecţi.

Este vorba despre o descoperire: ai găsit acolo un om valoros. Se spune că  l-ar face pe  om, dar nu se spune că ea, haina, nu este totul, este doar paleativul unei persoane cu o personalitate deosebită! Despre haine să vorbim? Nu, despre ţoapa! Despre ţoape! Într-o lume în care  eleganţa se confundă cu kitsch-ul, în care cromatica se confundă cu agresivitatea de culori, în care hoţii sunt şefi  de state, iar curvele…  mari „şefe” ale… şefilor,  ce să aşteptăm de la cei care aleargă după scumpătăţile ieftine? Eleganţa este simplă? Nu! Are  legătură cu simplitatea, dar   este dincolo de complexitate, adică, trece cu ritm de vals peste  complexitatea  aparent simplă, devenind  ceea ce numim elegant. Hei, asta nu are legătură cu ţoapa!

Ea habar nu are despre eleganţă şi stil. Are bani şi atunci crede că alegerea lucrurilor  scumpe rezolvă problema eleganţei. Fals! Nu poţi avea rochie de 14.000 de lire sterline şi unghii negre de cucuvea din cimitir. Cum nu poţi avea  decolteul  adânc până la talie, ca şi cum  ai fi  figurantă de cabaret ieftin! Am văzut ţigănci cu rochii de la Versace, care dansau cu pistolul la brâu, la mare adunare  domnească, doar că nu erau persoane publice, nici nu trăiau din  bugetul public! Ele vindeau aur. Am văzut „fete de fete” cu rochii de la Chanel, cumpărate de „amanţii – tătici”, dar erau repetente. Se credeau  frumoase doar pentru că aveau gene false!

În fine, ţoapa de Pleşcoi, acest nou produs al politicii mioritice, este, din păcate, un  model prost. Povestea cu rochia a fost subiect de presă scrisă şi audio – vizuală până la  refuz! Aş fi putut să nu scriu, dar nu pot să stau deoparte. Nu pot să nu-mi exprim revolta faţă de modul în care ele, pupezele şi ţoapele naţiei, se suie în copacul  inconştienţei lezând imaginea femeilor adevărate. A femeilor demne, curajoase, elegante prin naştere, nu prin  contrafacere, a femeilor care nu se duc în linia zgomotoasă a terenului din decenţă, din  prea mult bun-simţ. O femeie elegantă ştie că atunci când va trebui să apară public, într-o lume sărăcită  mizerabil de politicieni corupţi, atunci ea va purta o haină decentă, simplă, nu va epata şi nu va striga „aici sunt eu!”. O femeie  autentică, plină de viaţă, inteligenţă şi afectivitate faţă de semenii săi va fi observată oricum, pentru că este unică! Ţoapa despre care s-a făcut prea multă vâlvă nici măcar nu este autentică. Este o imitaţie. Seamănă cu o blondă oarecare din parcările pentru TIR-uri (de orice fel!). Păcat de ruşinea care nu mai are capăt.