Dezbaterile, dar şi „baterile” de cap ale celor care încearcă interpretări aiuritoare despre descinderile din vămi nu mai contenesc. Da, bine, am înţeles, a început marea luptă împotriva corupţiei, nimeni „nu ştia” nimic despre ce era prin vămile româneşti, încă de acum 20 de ani, nimeni nu ştia „nimic” despre casele vameşilor, despre care scriam în urmă cu 15 ani, nimeni „nu ştia” despre înflorirea satelor de la graniţa cu sârbii, despre satele de pe Clisura Dunării, acum totul este nou. Este ca… nou! Pentru că s-au trezit a vorbi singuri, folosind verbul la persoana I singular, ca şi cum cineva, peste noapte, ar fi descoperit tentaculele corupţiei din vămi, unii care, din păcate pentru ei, trăiesc din spaimele interioare, din frica de a li se descoperi neajunsurile personalităţilor dedublate, dar şi frica de un teren pe care păşesc sub influenţa răului interior, a obsesiilor de parvenire, a gândurilor frustrante despre cum ar fi viaţa fără defulările publice, fără veninul de pe faţa tumefiată de ură.
Atât de urât este tabloul cu aceşti nimeni încât nu merită să fie privit. Până una-alta, iată, scandalul s-a oprit pe la şefi de tură, pe la femei ce fac sex oral în timpul serviciului, pe la unii anonimi, „desăvârşiţi” în colaboratori perfecţi ai unui sistem mult prea putred. Sistemul unei puteri care nu mai are puterea să iasă pe stradă. Prin televiziuni mai iasă, dar, vai, ieşirile sunt deplorabile, amestecuri nefericite de infantilism, demagogie, subcultură şi venin, ca şi la unii aşa-zişi comentatori ai spaţiului, cu nimic diferit de cel pe care-l cunoşteam. Politicienii lasă impresia că abia acum au descoperit mizeriile angajaţilor din sistemul public, când ei sunt cei care i-au numit. Iar relaţiile lor de încuscrire, împrietenire pe bază de plicuri şi mesaje către „şefii cei mari”, din „Bucureştiul iubit”, nu sunt decât nişte repetiţii de bandă uzată. Apariţiile celor care cred că au descoperit arta investigaţiei, când totul era la… vedere, este hilară. Ca şi cadrul în care se exprimă.
Filmele sunt la vedere. Şi cele în sistemul „la propriu”, şi cele în sistemul „la figurat”. Imaginaţia este bătută de realitate, ca şi viaţa de către film. În lumea aceasta nu mai există secrete, pentru că sunt camere de filmat peste tot. Nu mai există taine, ele fiind doar pentru lumea îngerilor. Or, omul este generatorul păcatului primordial. Ceea ce nu înţelegem noi este cum Bunul Dumnezeu l-a iertat pe Zaheu, cel mai corupt vameş al lumii antice, numai pentru că el s-a căit de păcatele lui. Şi, copleşit de marea iubire a lui Iisus, care i-a intrat în casă, vameşul a zis: ”Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor, iar dacă am greşit cuiva plătesc împătrit”. Şi Christos a binecuvântat casa lui Zaheu. Săracii vameşi bogaţi, oare cui vor da din averea lor pentru a le fi iertate păcatele?
