Orgoliul omenesc, cel mai mare păcat biblic, s-a manifestat cu o insolenţă, soră cu obrăznicia, dar şi cu neruşinarea, în conferinţa PDL Bucureşti, ce a avut loc duminica trecută. După ce au lansat osanale, ode şi neruşinate linguşeli Elenei Udrea, la „marea realegere” în funcţia de preşedinte al PDL Bucureşti, momentul penibilului grotesc a fost punctat de aceeaşi Roberta Anastase, cea care numără din doi în doi, care a spus: „Acum ştiu de ce am venit la Bucureşti. Am venit să luăm lumină”.
Aş fi aşteptat ca Elena să spună: „Nu, e prea mult! Asta este numai pentru Dumnezeu!”, dar nu a fost aşa, i-a plăcut, a fost în stare să accepte această laudă adusă numai lui Christos! E prea mult! Aş mai fi aşteptat ca lideri de opinie, apropiaţi Bisericii Ortodoxe Române, sau politicieni, creştini şi ei, să reacţioneze: E prea mult! Numai Ceauşescu s-a mai crezut Dumnezeu, dar să nu uităm sfârşitul lui. Aş fi vrut ca intelectuali de marcă, ce şi-au vândut sufletul Puterii, să se dezică, măcar acum, în ultimul ceas!
Singura lumină acceptată de lumea creştină este cea dumnezeiască, se foloseşte expresia, în mod special, pentru Învierea Domnului, este vorba despre Lumina Învierii, din noaptea Paştelui! Atâta neruşinare au mai avut anticrişti precum Stalin, Hitler, dar nu aş fi crezut că pentru noi, generaţie activă şi dinamică a acestor vremi, ar fi vreodată posibilă o scenă atât de penibilă, atât de plină de lipsă de normalitate. Ridicarea osanalelor a întrecut orice limită. Toate cuvintele de ridicare în slăvile nepermise unui muritor, toate amestecurile de vulgaritate şi linguşire, adunate în pălăria conferinţei de la Bucureşti, riscă să ne îmbolnăvească organele vitale. De la urât până senzaţie de vărsare. Din pricina răului şi a mizeriei pe care oamenii le produc oamenilor.
Elena Udrea stătea ţeapănă de fericire în scaunul său, pe scena odioasei întâmplări, despre care sunt sigură că va rămâne în textele pamfletarilor români, cel puţin prin ridicol şi şoc. Elena Udrea este, şi ea, o altă „elenă” a României, despre care ne va fi jenă să pomenim. Toţi cei care s-au crezut nemuritori au murit urât! Toţi cei care s-au crezut prea buni au arătat cât sunt de incompetenţi. Toţi cei care s-au crezut aleşii soartei au avut parte de o… soartă nefericită. Deocamdată, noi, românii, suntem cei mai detestaţi din regiune. Noi, cei care nu merităm drumuri, asistenţă socială, şcoală de calitate! Pentru că aşa vrea trupa unei elene… Doamne, fereşte-ne de nebuni!
