De ce mă duc la referendum?

Dacă democrație înseamnă (și) să ai curajul să-ți exprimi opiniile, fără riscul de a fi ridiculizat, dacă înseamnă libertatea de a fi tu însăți (însuți), fără a te uita peste umăr, atunci constat că în zilele noastre, la 29 de ani de la Revoluția din 1989, am devenit niște farsori și niște ipocriți periculoși. Libertatea de a îndrăzni este confundată cu bădărănia de a fi obraznic. Libertatea de a-ți fi bine ție este confundată cu obrăznicia de a-l răni pe celălalt.

Aceste text mă va face antipatică unui anumit grup, știu, îmi asum. Nu sunt homofobă! Am un prieten din mica copilărie, homosexual, am crescut cu el, i-am știut suferințele și bucuriile, l-am ajutat când a avut nevoie de mine și l-am primit în viața mea ca pe un frate, așa cum Hristos ne cere: să nu judecăm, ci să-l lăsăm pe El să facă asta! Sunt ortodoxă practicantă, plină de păcate, desigur, dar în căutarea mântuirii. Am duhovnic, sunt dintr-o familie în care generații întregi au slujit la Altar, ca preoți. Citesc Biblia și sunt fascinată de forța ei, de modelele relaționare pe care ni le arată, de metaforele încă nedeslușite suficient ale Cărții Sfinte. Scriu despre corupția din biserică, tocmai de aceea pentru că visez la o biserică curată, deși chiar ea, din păcate, este plină de păcatul pedepsit în Sodoma și Gomora. Dacă scriu despre asta, nu înseamnă că aș crede în valorile LGBT. Mă sperie atitudinea unor pediatri din SUA care întreabă copilașul de numai cinci ani dacă se simte fetiță sau băiat, când el este deja fetiță sau băiat…la vedere! Mă sperie ideea de a schimba ceea ce Dumnezeu a lăsat: femeia și bărbatul, împreună, cărora le-a cerut: ”Iubiți-vă și înmulțiți pământul!”

Știu că este dramatic abandonul copiilor în spitale, cimitire sau gheene de gunoi. Este dramatică violența domestică, dar și pedofilia. Este un chin ca cineva să fie străin în propria sa casă, într-o familie în care unul dintre parteneri este alcoolic și (sau) violent, dar acestea țin de educația noastră, de cultură și de capacitatea de a alege. Până la urmă, toată viața este o sumă de drame, dar și de bucurii. Totuși, încălcarea codului creștin devine mult prea mult, duce la dezastru social, la distrugerea speciei umane.

Campania pentru modificarea Constituției a plecat din Banat, de la Timișoara, a fost ideea IPSS Ioan, Mitropolitul Banatului. A început cu strângerea de semnături pentru modificarea Constituției și a devenit un demers național, susținut în Parlamentul României de mai multe partide, între care și PNL, despre care aș vrea să cred că ar mai avea un rol în viitorul României. În numele luptei pentru drepturi sexuale, pe care nimeni în România nu le-a mai atins din vremea lui Ceaușescu, se extrapolează idei până la granița unui război idiot, nedrept și plin de victime.

Dacă cineva merge la referendum, primește eticheta de ”PSD-ist”. Dacă nu merge, de ”homosexual”. Nimeni nu mai dezvoltă retorica unor credințe profunde în rânduiala lui Dumnezeu, de la care am primit lista păcatelor capitale. Nimeni nu-l mai pomenește, ba, unii preoți, adesea, nu cei mai potriviți, și unii politicieni, destul de inculți. De aici, confuzia, manipularea, idiosincraziile ce macină mințile românilor.

Ca simplu creștin, am decis: merg la referendum. Știu de ce, nu trebuie să mă justific, o fac din convingerile mele interioare, nu sunt datoare să strig pe stradă care sunt ele, adică nu mai mult decât se înțelege deja din ceea ce fac, scriu, asum. O fac pentru mine, pentru bunicii mei care s-au iubit o viață întreagă, și care m-au învățat credința creștină, pentru prinții mei, care s-au iubit și ne- au adus pe lume, pentru fiul meu, care într-o zi, va avea proprii lui copii. O fac pentru viața mea, din care pasiunea nu ar putea lipsi. Pasiunea pentru ceea ce Dumnezeu a lăsat! Cine suntem noi ca să mutilăm asta?

Comentarii Facebook

comentarii