Editoriale

De ce Simona Neumann?

Concentrarea cu patimă și cu o oarecare ură pe familia Neumann, Victor Neumann și Simona Neumann, la Timișoara, riscă să devină suspectă. Timișoara, orașul în care toate etniile au conviețuit în armonie, ar putea fi scena unei atitudini suspecte? În anii de după Revoluția de la Timișoara, Victor Neumann a scris cărți apreciate de istorie a Banatului, studii despre interculturalitate, este apreciat în Europa, dar din păcate, contractul său de management a fost întrerupt brusc de o evaluare ce i-a pus o notă penibilă, puțin peste șase… Nu doresc să reintru în detaliile unui ”model de concurs”, contestat în instanță, nici în cele ale unor jigniri uluitoare pe care i le-a adus un profesor universitar din Timișoara, chiar în biroul situat în Muzeul de Artă, din păcate, ca și cum o instituție publică ar putea fi confundată cu o cocină, în care purcarul este ”șeful” celor ce nu cuvântă. Totuși, în mileniul trei, în Timișoara, indiferent de reproșurile ce ar putea fi aduse unui director al unei instituții culturale de prestigiu, nu i se poate vorbi în acel hal!

Simona Neumann este nimeni alta decât soția celui de mai sus. Persoana care este directorul executiv al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 (2023) de nouă ani, persoana care a elaborat dosarul de candidatură, care a adus Timișoarei titlul, după o competiție între 14, respectiv, ulterior, patru orașe, cunoscută și apreciată de Comisia Europeană, este acum într-o situație cel puțin demnă de suspiciune, din nou. Apar mesaje reiterate mereu cu formula interogativă: ”Când pleacă Simona Neumann?” Unde? De ce? Pentru ce? Cine dorește? Același grup care manipulează opinia publică, sugerând că ar fi lucruri ”necoșere” în asociație? Același grup care a propus-o și adus-o aici pe Corina Șuteu, să ”facă rânduială la Timișoara”? Corina Șuteu ar trebui, mai întâi, să facă un raport public privind modul în care ar putea justifica, pas cu pas, activitatea, conform contractului de 30.000 euro, cu Primăria Timișoara. Apoi, să spună și că asociația nu a avut board timp de un an. Să spună cum asociația nu primit cotizația, conform contractului avizat de Comisia Europeană, din partea primăriei, pentru anul trecut. Să spunem, cei care știm, că fostul președinte și-a dat demisia, pe facebook (că era cool, nu-i așa?) , în timpul adunării generale, în loc să spună demn, brav, că va face asta. Greu cu oamenii care sar direct în copac. Să mai spunem că situația de criză a fost generată din atitudini mioritice, de invidie și ură, și asta a început abia târziu, după câștigarea titlului. De fapt, membrii fondatori, înscriși în 2011, apoi, în instanță, în 2012, au (am) fost într-un entuziasm pur, s-a făcut mult voluntariat, s-a lucrat la elaborarea unei stări de emulație, de bucurie a candidaturii. Apoi, încet, încet, s-au făcut acele nuclee ”de lucru”, care au generat falsa criză. Ulterior, au reușit aducerea crizei reale. Acum, cine să ne scoată din impas? Nimeni alta decât doamna Corina Șuteu, fostă ministru în Ministerul Culturii pentru câteva luni, destule pentru multe contestații. Nu le reiau, ar fi redundante.

De ce Simona Neumann? De ce să plece Simona Neumann? Pentru că sunt grupuri ce lucrează intens la schimbarea boardului, ca să fie director ”cine trebuie”? Pentru că sunt ”teme de casă” de realizat și nu se găsesc meditatorii potriviți? Pentru că este la modă, în România, ca după ce unul ”prost de bun” s-a dedicat unui proiect, să-l umilim, să-l îndepărtăm, eventual să-l și ducem pe vreo insulă (comuniștii îi închideau direct, nu mai dădeau explicații)? Îmi amintesc o ședință în cadrul Primăriei Timișoara, condusă de fostul primar, Nicolae Robu, în 2019, având invitați din rândul unor persoane ce nu erau (nu sunt) membri ai asociației, în care Simona Neumann a fost jignită cu un limbaj suburban, iar fostul primar a râs, părtaș la umilirea publică. Acum, da, e tare curajos, face liste cu succesele sale, dar uită de comportamentul jignitor la adresa celor care l-au susținut și apreciat, cândva… Uită că nu a luat atitudine, așa cum ar fi trebuit să facă un bărbat adevărat, un primar demn al unui oraș ca Timișoara! Răul acolo a început. Și a continuat cu suirea în copac al ”guițătorilor” fără școală la vreme, inculți, imberbi gramatical, iar mai târziu, cu formarea ”grupului organizat” pentru o temă deschisă: preluarea asociației ”fără arme”.

Simona Neumann a conturat o echipă operativă de lucru, dar cei ce nu știu bine structura activității omit că 80 la sută din producție trebuie să fie europeană, și doar 20 la sută locală și națională. Simona Neumann a muncit pentru asociație nouă ani, cu multe nopți nedormite.

Se spune că evreii, atunci când evită un răspuns clar, răspund unei întrebări cu o altă întrebare. Și obțin timp pentru a gândi un răspuns bun. Cine dorește schimbarea Simonei Neumann din poziția de conducere a asociației? Am putea obține un răspuns de genul: ”Cum, nu știți?”

S-ar putea să-ți placă și...