Trăim într-un oraș superb, cu o istorie fantastică, de pe urma căreia trăim și acum bucuria unei imagini bune. Trăim într-un oraș despre care afirmăm, adesea, că este european, dar îl terfelim în trafic, îi lăsăm pe toți derbedeii să arunce pe jos gunoaiele, ce îi reprezintă, de altfel, iar nepăsarea naște niște monștri în plus. Ne ceartă domnul primar Robu (pe care, Doamne, îl credeam ”Robul orașului”, în cel mai calin mod posibil), că suntem sensibili la decibeli… la cei de noapte, că despre cei de zi, nici nu încape discuția să mai comentăm. Ne ceartă cu atâta dispreț, încât ne trimite, din nou, la munte, la sate, pe unde om vedea cu ochii, uitând că l-am votat, fără să știm componenta acidă față de noi, de timișorenii Timișoarei. Ne ceartă că vrem să fim europeni, după modelul vienez sau atenian, după cel berlinez sau praghez, ba chiar orădean, orașe în care muzica și tobele isterice răsună doar în afara orașelor, iar în interior, după o anumită oră (indicată de lege, de altfel, chiar dacă city- managerul nu o știe, vai de capul lui!) este doar un zumzet fin, al cotidianului, în care cetățenii orașelor se simt respectați.
Violența din trafic este suplimentată, în alte zone de activitate, de violența fizică. În liceele Timișoarei se dezvoltă grupuri anarhiste, pe care profesorii nu au curajul sau nu știu cum să le contracareze. Elevii își apostrofează profesorii, asmut părinții împotriva școlii, iar părinții sunt prea ocupați ca să vadă realitățile.
Modelul anarhist este și în politică, recent, s-au descoperit peste 6.000 de ”semnături de morți”, pe listele campaniei USR: ”Fără penali în funcții publice”, o campanie pentru care am semnat și eu, din convingere. Cum vom rezolva problemele de profunzime, folosind aceleași metode pentru care unul ca Liviu Dragnea este condamnat? Cum? Cum vom face diferența între un elev îndrăzneț (această calitate fiind în apanajul unui tip de inteligență socială) și unul obraznic, care își ”ceartă” profesorul pentru nota dată? Cine vor fi modelele acestor adolescenți, când ”mai marele și întâiul cetățean al Timișoarei” țipă și jignește proprii alegători!?
Nu trăim frumos. Ne păcălim doar. Timișoara este bolnavă de murdărie, sacii negri domină peisajul cotidian, străzile sunt în întuneric, doar cluburile de pe Bega și încă unele (pilele unora din primărie) au lumină ”a giorno”, dar și DJ răgușiți, acompaniați de tobe și bași, la vreo 1000 de decibeli, în numele libertății de exprimare!
Libertatea exprimării vulgarității, a trivialului, a bolii sufletului otrăvit de anarhia generatoare de războaie, reprezintă de fapt, dominația răului. Toate semnele arată asta! Răul ”zburdă” și-i cucerește pe cei slabi de înger. Ei sunt mulți, lupta cu răul este dificilă, dar răul nu a învins niciodată.
Timișoara ar putea fi steaua strălucitoare a României, dar centrul este plin de praf, gunoaie, resturi de porumbei și ciori, dezlănțuiți (dezlănțuite) deasupra orașului, ca într-un film de groază. Hitchcock, dacă ar trăi, ar produce un film excepțional, la Timișoara, în pragul dezastrului cotidian.
Se construiește, este adevărat, dar o fac investitorii. Nu avem parcări supraterane, nu avem un stadion pentru atletism, un sport ce se practica, cândva, la Timișoara, și care a dat campioni excepționali!
Nu avem anticariate, sărmanii anticari stau aproape ascunși, sub copertine meschine și la colțuri, vânzând, aproape umili, câte o carte veche. Oradea, Clujul, au anticariate, ca să nu mai vorbim despre București, desigur.
În mijlocul Capitalei Culturale Europene, pentru care mulți dintre noi facem, fiecare în felul său, tot ce putem pentru a susține proiectul, disputele sunt rușinoase. Invidia, bâlciul bârfa, stau ca niște ”regine rele” pe tronurile imposturii.
Noutatea este că însuși domnul Nicolae Robu își dorește poziția de președinte executiv al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană… la viitoarele alegeri.
După care, așteptăm alte alegeri.