Editoriale

DNA, chemat să facă lumină în cazul corupției și abuzului, generate de Paisie (Lugojeanul)

În vreme ce preoții și o contabilă, antrenați, toți, în scandalul ce a răvășit Biserica Ortodoxă din Banat, în 2012, (prin devalizarea fondului de salarii ale celor 16 angajate în centre sociale, cu fonduri europene) au dosare penale, aflate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, el, ”marele artizan” al afacerii, Paisie Lugojeanul, pare liber!

Este liber de regrete, de smerenie (nici nu știe ce ar fi asta), dar este și liber de lege, prin grația procurorului șef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, Vasile Bâc, cel care a semnat neînceperea urmării penale a cetățeanului Ion Gheorghe. (Paisie…).
Chiar dacă banii au fost returnați în timp (o recunoaștere a faptei de furt din salarii), dar și ieșirea din obligațiile impuse de Codul Civil, fapta penală rămâne.
Recent, doamna VM a cerut DNA Timișoara, dar și DNA București, prin depunerea unor noi sesizări, refacerea cercetării penale, având câteva noi elemente. Care sunt ele? În primul rând, polițistul de caz, din cadrul Poliției Timiș, care se ocupă de caz, a declarat, cu martori ( numele martorilor este la dosarul DNA) că asupra sa s-au făcut PRESIUNI pentru a închide cazul! Ahaaaa! Cu ce seamănă asta? Teroare? Amenințare? Trafic de influență? Și, ne întrebăm, cine mai cutează a face așa ceva, când DNA este…peste tot? Cine este procurorul ( procurorii) care au făcut asta? DNA va găsi răspunsul, avem încredere!
O altă noutate este dispariția din dosarul aflat la Poliția Timiș a înregistrării audio – video ce conține declarația preotului Alin Cuza, realizată de domnul DM (polițist!),prin care preotul devoala toată rețeaua de extragere a banilor angajatelor, mai exact, cum ele ”donau” câte 500 de lei, fără chitanțe, unui cetățean care nu era angajatul Mitropoliei Banatului. Apoi, dacă ele nu mai ”donau” banii lui Paisie, cum erau extrași direct din bancă…Mă întreb, cât de prost poate fi cineva, să fie capabil a crede că nu s-au păstrat copii ale filmului?!
Filmul este acum la DNA! În plus, numele unui alt martor, căruia preotul Pavel Cristian i-a mărturisit cum el făcea ”ascultare” ( adică, urma un ordin) lui Paisie.
Paisie este un ins care trebuie scos definitiv din lista ierarhilor Bisericii Române. Știm că-și face ” ghiozdanul” pentru o eventuală plecare la o eparhie, undeva, în lume…Ce bucurie, pleacă! Dar bucuria ar fi falsă. Nu! Să plece în penitență la o mănăstire. Poate la prietenul său, călugăr – curvar, cu doi copii, stareț la Mănăstirea Săraca… Săracă Biserica noastră, pe mâna cui a încăput…

S-ar putea să-ți placă și...