Editoriale

Lacul Trei Ape, dragoste și durere

Despre Lacul Trei Ape, lacul seducător al Muntelui Semenic, lacul iubit de întregul Banat, dar nu numai, am realizat în Ziua de Vest, începând cu  primăvara acestui an, o campanie, alături, desigur, de unele organizații media din Caraș – Severin. De ce? Pentru că oamenii din Caraș Severin priveau cu neputință spre lacul alimentat de trei afluenți importanți ai unor râuri mari din Banat, cum se stinge. Cum seca. Răspunsurile din partea autorităților erau meschine, sărăcăcioase în idei și cuvinte,  reflectau  mereu ideea că nu ploua. Nu, nu era adevărat. A plouat în primăvara asta cum nu a mai plouat de ani de zile. Pe Semenic a fost zăpadă tot anul. Problema era mai complexă și avea rădăcinile și în faptul că PPC, prin firma cumpărată de la alți proprietari anteriori, pompează apă pentru producerea de energie. Volumul  ce poate fi pompat este, conform legii și controlului Apelor Române,  limitat la o treime din volumul lacului plin.

Articolele au fost trimise spre mai multe autorități naționale, Ministerul Mediului, Ministerul de Interne (pentru că a fost descoperit un tembel de șofer care a deversat o cisternă de mizerii de la o pensiune), Comisia pentru Abuzuri din Parlamentul României, Apelor Române, Comisiei de Abuzuri a Președinției României și spre alte instituții  ale României, aflate în slujba cetățeanului.

Specialiștii în comunicare din cadrul Departamentului de Comunicare  al PPC au reacționat cu multă eleganță, au răspuns demersurilor  noastre, și, mai mult, au anunțat oprirea exploatării Lacului Trei Ape pentru o perioadă de 30 de zile. Ceea ce s-a întâmplat. Lacul Trei Ape, acum, este aproape plin. Ca jurnalist,  ca cineva devotat  zonei, îndrăgostită fiind de acele locuri, așa cum toți oamenii din lume iubesc locurile copilăriei și ale adolescenței, am trăirea minunată stimulată de privirea bucuroasă: da, lacul este aproape plin!

Toate instituțiile publice au răspuns, dar mai ales Ministerul de Interne a confirmat preluarea plângerilor față de șoferul  de la Aquacaraș care a deversat cisterna în lac și a trimis Poliției Timiș (poate a fost eroare de redactare) și care va trimite Poliției Caraș – Severin cererea pentru rezolvarea, în limitele legale, a cazului.

Recunosc, mă așteptam ca ministra Mediului, Diana Buzoianu, care joacă cartea marii apărătoare a mediului, să fi reacționat. A pasat problema Apelor Române, care răspunseseră deja. De ce Apelor Române? Era problema poluării mediului, prin deversare, era distrugerea naturii, a ecosistemului, despre care toți inculții de politicieni vorbesc de parcă ar ști ce însemnă în profunzimea sensului. Ministra Mediului se pricepe de minune la demonstrații histrionice, dar nu a avut vreme să se citească cu atenție strigătul unui județ întreg.

În scurta sa așezare pe scaunul de domnie al Ministerului Mediului din România va mai putea să facă câteva scene penibile, dar de problemele reale ale României nu va apuca arate mare dragoste. Dacă au ieșit pădurarii în stradă, a ieșit și ea, dar dacă un județ întreg plânge pentru lacul său, parte din turismul regional, atunci…să se ocupe alții.

Cel mai bine este că pentru acest moment al verii, Doamne, ne ajută, Lacul Trei Ape, măreț și calm, zâmbește celor care-l iubesc!

S-ar putea să-ți placă și...