Întreaga lume este cu ochii pe Egipt. Pe Cairo. Asistăm la o redescoperire a nordului Africii, a minunilor lumii, într-o altă manieră. Dacă despre Egipt ştiam faima lăsată de istoria antică, fascinanta istorie a acelei părţi de lume, acum, urmaşii celebrei Cleopatra, demnă şi curajoasă, apar şi ei ca nişte bravi luptători pentru libertate. Acum câteva săptămâni încă, egiptenii erau sub chinul foamei asumate, dar cu o privire semeaţă, nu umilă, iar acum luptă. Imaginile – deşi totul este multiplu de 10, ajungându-se la multe zerouri după 10, pentru că numărul lor este „ca nisipul mărilor” (una dintre imaginile Apocalipsei, după Ioan) – sunt similare cu cele din minunatul decembrie al României. Forţa lumii din stradă, strigătul libertăţii, dorinţa de a scăpa de dictatură, totul trece dincolo de detaliile referitoare la viaţă, stabilitate, echilibru, cerute mereu de politicieni. Ceea ce nu reuşim să desluşim, la această oră, este cât de mare este pericolul Mubarak, faţă de „Frăţia Musulmană”, pentru că pe străzi se aud lozinci antiamericane şi antievreieşti.
Manipularea politică, dar şi cea mediatică, chiar involuntară (cea din urmă) dau un ton mai puţin transparent realităţilor de acolo. Ceea ce este însă evident pentru noi: imaginea revoltei, a furiei maselor, a disperării şi dorinţa de a scăpa de minciună nu pot fi trucate. De nimic. De nimeni. Revoluţia din Egipt este subiectul principal al interesului mediatic şi politic din toată lumea. Dar este şi un imbold pentru cei care au stat prea tăcuţi în anii din urmă. Cineva spunea că numărul celor din stradă nu este relevant pentru populaţia Egiptului. Dar, oare, a fost el relevant pentru România, în 1989?
Niciodată revoluţiile, nici măcar cea franceză, nu au fost făcute cu o majoritate. Grupurile – ele sunt importante şi, mai ales, liderii lor. Vocile. Charismele celor care se implică. Asta este important, dar şi cei peste un milion de egipteni, comparabili cu suta de mii de participanţi din stradă, la Timişoara, în ‘89, totul devine important în astfel de momente. Nu ştim exact ce decizii vor lua, poate chiar mâine, egiptenii, dar se vede de la o poştă ce simţ critic au. Sunt decişi. Sunt fermi. Sunt sătui de manipulare. Mi se pare că seamănă cu o parte dintre românii revoltaţi. Poate, mai puţin zgomotoşi. Miroase a revoluţie în toată lumea!
