Întreaga lume  este cu ochii pe Egipt. Pe Cairo. Asistăm la o  redescoperire a nordului Africii, a minunilor lumii, într-o altă  manieră. Dacă despre Egipt ştiam  faima lăsată de istoria  antică, fascinanta  istorie a  acelei părţi de lume, acum, urmaşii celebrei Cleopatra, demnă şi curajoasă,  apar şi ei ca nişte bravi luptători  pentru libertate. Acum câteva săptămâni încă, egiptenii erau  sub chinul foamei asumate, dar cu o privire  semeaţă, nu umilă, iar acum luptă. Imaginile – deşi  totul este multiplu  de 10, ajungându-se la multe zerouri după 10, pentru că numărul  lor este „ca nisipul mărilor” (una dintre imaginile Apocalipsei, după Ioan) – sunt  similare cu cele din minunatul decembrie al României. Forţa lumii din stradă, strigătul libertăţii, dorinţa de a scăpa de dictatură, totul trece  dincolo de detaliile referitoare la viaţă, stabilitate, echilibru, cerute mereu de politicieni. Ceea ce nu reuşim să desluşim, la această oră, este cât de mare  este pericolul Mubarak, faţă de „Frăţia Musulmană”, pentru că pe străzi se aud lozinci antiamericane şi antievreieşti.

Manipularea politică, dar şi  cea mediatică, chiar involuntară (cea din urmă) dau un ton mai puţin  transparent  realităţilor  de acolo. Ceea ce este însă evident pentru noi: imaginea revoltei, a furiei  maselor, a disperării şi dorinţa de a scăpa  de minciună nu pot fi trucate. De nimic. De nimeni. Revoluţia din Egipt este  subiectul  principal al interesului mediatic şi politic din toată lumea. Dar este şi un imbold pentru cei care au stat prea tăcuţi în anii din urmă.  Cineva spunea că numărul celor din stradă nu este relevant pentru populaţia Egiptului. Dar, oare, a fost el relevant pentru România,  în 1989?

Niciodată  revoluţiile, nici măcar cea franceză, nu au fost făcute cu  o majoritate. Grupurile – ele sunt importante şi, mai ales, liderii lor. Vocile. Charismele celor care se implică. Asta este important, dar şi cei peste un milion de egipteni, comparabili  cu suta de mii de  participanţi din stradă, la Timişoara, în ‘89, totul devine important în astfel de momente. Nu ştim exact  ce decizii vor lua, poate chiar mâine, egiptenii, dar se vede de la o poştă ce simţ critic au. Sunt decişi. Sunt fermi. Sunt sătui de  manipulare. Mi se pare că seamănă cu o parte dintre românii revoltaţi. Poate, mai puţin zgomotoşi. Miroase a revoluţie în toată lumea!