Așteptăm mereu de la cei aflați în funcții să fie oglinda a ceea ce noi imaginăm despre cei care ne conduc sau ar trebui să ne conducă. Să fie impecabili. Cum era Regele Mihai, dar știu că aștept prea mult. Decența sa regală, eleganța sa discretă, vorbirea îngrijită, tonul moderat, privirea în jos, spre cei din jur, dar spatele drept, demn, toate acestea au fost desigur învățate în mica copilărie. Crescut pentru a fi rege.

Da, știu, nu se aplică la președinții creați ”peste noapte”, nici la cei veniți în grabă. Băsescu râdea ca un apucat, cum se spune popular, era vulgar, scotea sunete grotești. Iliescu avea ticul ”măi, dragă”, de parcă negocia cu un vânzător din piață. Totuși, în întâlnirile de nivel înalt, indiferent cât de neatent este cel din fruntea unei țări, are un consilier de imagine, are o echipă de protocol, una care chiar știe regulile, normele, detaliile pentru a face față, în numele unei țări, la aceste întâlniri și să nu ne facă să ne fie jenă. Da, jenă. Subliniez, pentru că o să sară ”postacii de serviciu” , habar neavând despre coduri diplomatice. Despre relațiile afișate public.

La sfințirea Catedralei Naționale, sub ochii a mii și mii de oameni prezenți, dar și a milioanelor de telespectatori care urmăreau slujba, dar și primirea oaspeților. După codurile diplomatice, dar și după cele referitoare la comunicarea nonverbală cu ierarhii: mitropoliți, patriarhi, la întâlnirea cu aceștia NU se sărută obrazul ierarhilor, cum nu se sărută obrazul unui rege sau al unei regine.

Nicușor Dan, președintele României, din păcate, nu știe asta. L-a sărutat pe obraz pe Preasfințitul Varlaam Ploiesteanul, cu o dezinvoltură specifică întâlnirilor cu un prieten oarecare. Nu este o gafă producătoare de mari critici, producătorii TV fie nu au observat, fie, mai trist, s-ar putea să nu cunoască codul diplomatic al comunicării cu vârfurile bisericilor. Sau știu codurile, dar au lăsat să treacă, după modelul ”lasă, nu este un capăt de lume, mulți văd, puțini pricep”. Dacă ar fi sărutat mâna ierarhului, asta era altceva… Știu însă cu siguranță că dacă asta ar fi fost într-o altă țară, președintele Italiei sau premierul altei țări catolice să-l fi sărutat pe un papă, era subiect de presă.

La noi, servilismul și neglijarea unor teme, din păcate, se pun la pachet cu ”nu contează”.

Se știe, desigur, că Principesa Margareta, Custodele Coroanei, nu se sărută cu nimeni, pe față, la întâlnirile de orice fel…

Dar nu avem monarhie, așa că anumite comparații vor fi criticate cu vehemența specifică grupurilor care iubesc tăvălugul distrugător al valorilor istorice, al educației cu eleganță…