Din păcate, numărul deţinuţilor politic scade, în fiecare an sunt tot mai puţini, se duc… Viaţa lor, a celor mai mulţi dintre ei, dedicată ideilor nobile despre libertate reală, demnitate, proprietate (aşa cum se defineşte ea într-o democraţie autentică, prin muncă, nu prin furt) a fost uzată de marile suferinţe: închisorile comuniste.
Chinurile de acolo, umilinţa la care au fost supuşi, lipsurile, teroarea, tot ce a fost acolo, în acel întuneric, nu au reuşit să le schimbe convingerile. Frumuseţea sufletelor lor îi face, chiar şi acum, nişte oameni frumoşi, indiferent de vârsta lor. Despre doi dintre ei voi spune azi că sunt şi deosebit de adaptabili la schimbare. Cezar, renumitul împărat roman, spunea: „Numai boul nu-şi schimbă ideile!”, urmat apoi de Nicolae Iorga, care a spus aceleaşi cuvinte în Parlamentul României intrebelice.
După modelul lor, Ion Diaconescu, renumit membru al PNŢCD, şi Radu Câmpeanu, liberal, fost preşedinte al PNL, au declarat, aproape la unison, că alianţa între PNL, PSD (desigur, nu putem uita PC) reprezintă singura formă organizată de luptă împotriva regimului Băsescu – Boc. Şi cum alte partide de opoziţie, organizate şi reprezentative, nu există acum, atunci PNL, PSD şi PC pot face un front de luptă, coerent şi logic, dinamizat pe salvarea naţiei din mâinile bolnave ale celor care ne conduc.
Dacă deţinuţi politici de talia domnilor Diaconescu şi Câmpeanu au conchis că nu există altă soluţie, atunci de ce am crede noi, care nici nu eram născuţi în vremea în care ei sufereau în închisori, deja, că altă variantă ar fi mai bună? De altfel, logica este susţinută de prea multe demonstraţii ca să mai punem la îndoială faptul: acest regim este distrugător. Este umilitor şi devastator. În anii ‘90, nimeni nu ar fi crezut că România ar putea trece, din nou, prin supliciile unui regim de factură dictatorială!
Cine nu este cu „ei” este susceptibil de a avea etichete dintre cele mai groteşti, în vreme ce mai grotesc este doar modul lor de a se preface că sunt în slujba României! Doi oameni care nu ar fi conceput să aibă, vreodată, o legătură de „rudenie” cu PSD au acum, în aceste vremi de mare depresie naţională, un zâmbet a la Cezar: au decis că-şi pot modela ideile, ca şi mulţi alţi români. Ce este de făcut? De trecut peste orgolii şi bariere ideologice. Este vremea unirii sub un ideal: (e)liberarea României.
