O să încep cu excepția ce face notă aparte, în sensul bun al cuvântului, privind atitudinea față de producătorii locali: PROFI. Nu, nu fac publicitate nemeritată unei firme, ci mă bucur de faptul că pot să scriu, fără apăsare pe suflet, despre un șir de magazine în care producători locali sunt respectați: castraveți, roșii, fructe, toate au indicatorul de ”proaspăt, de la noi”, angajații se poartă impecabil, iar producătorii sunt mulțumiți. Referințe? (chiar dacă acest text nu este o investigație jurnalistică): domnul Adrian Orza, fost viceprimar al Timișoarei, fost consilier local în CLT, el fiind cel care, desigur, alături de mulți alții, s-au zbătut pentru vânzarea produselor bio, curate, în rețelele românești.
În Franța, dacă un investitor din categoria comercială dorește din partea unei primării ajutor pentru construcție, intrare în legalitate, aprobări etc, atunci el va trebui să accepte susținerea producătorilor locali și va semna un angajament pentru asta. Relația administrație – afacere – agricultor este una onestă, se stabilește o ecuație cu rezolvare simplă, fără multe acolade, fără numere la puteri incomensurabile. Simplu. Se stabilește procentul de reprezentare al producătorilor locali. Peste 70 la sută din legume și fructe. Toată lumea câștigă. Și consumatorii au acces la produse naturale, nu aduse din China, nici din fabricile de carne artificială, nici din așa-zisele culturi controlate de fapt de chimicale și otrăvuri necunoscute. Nu am auzit vreodată o astfel de inițiativă în România, deși Timișoara, care are peste 1000 de premiere și inovații, de-a lungul ultimilor 200 de ani, ar fi putut da semnalul. Timișoara ar mai avea timp să fie prima, din nou, din România, care să facă asta… chiar dacă nu ar fi premieră absolută, ci preluarea unui model de bune practici. Există numeroși producători locali în zonele periurbane ale Timișoarei, în Șag, Săcălaz, Ghiroda, Chișoda, care ar veni cu mare bucurie să-și ofere produsele, iar noi, consumatorii, să ne bucurăm, să avem măcar senzația că ne străduim pentru sănătate…
Grecia, modelul de demnitate pentru tot ceea ce este grecesc, promovează rețelele de aprozare cu produse locale sau din regiunea apropiată, dar fără nicio ipocrizie, fără clipirea falsă a unei diplomații improvizate, patronii și angajații spun: ”Nu, nu este din Turcia. Nimic nu este din Turcia! Totul este din Grecia!” Plăcerea de a cumpăra lubeniță, mere, portocale, măsline, smochine, kumquat (doar în Corfu, un mister, dar se face doar în Corfu), de a ști că sunt din mâinile arse de soarele incredibil al acelui ținut binecuvântat, toate generează gustului natural un ceva greu de explicat.
La fel simțim când mușcăm dintr-o piersică autentică, dintr-o livadă nestropită cu otrăvuri, atunci când zeama ei curge pe mâinile nepricepute, dar bucuroase de acest dar. Suntem pe cale să pierdem bucuria interioară, unică, aceea a contactului cu natura, lucrarea lui Dumnezeu.
Ipocrizia marilor lanțuri este incomensurabilă. Vrea producătorul să vândă? Păi… firma ce intermediază este din Brăila sau din Galați. Să le vândă lor, iar ei… lanțurilor de magazine, altele decât PROFI. Ce legătură perversă este aici? Cine decide? Cine cere? Aceste întrebări vor fi parte din ancheta jurnalistică.
Roșiile și castraveții produși la Șag, în serele nestropite ale lui Adrian Orza sunt unici!
PS: Acest text nu este ”plasare de produse comerciale”.