Regele Mihai, un surâs care nu se (mai) vede….

Regele Mihai, o viață în exil, o viață de prigonire comunistă, o viață cu tristeți și dezamăgiri. Regele spunea: ”Atunci când am plecat, am plecat cu moartea în suflet”. Silit să semneze abdicarea, sub amenințarea armelor sovietice, în 1947, a urmat drumul exilului, s-a căsătorit, a avut cinci fete, mai mulți nepoți, dar niciodată tronul înapoi! Revenirea în țară a fost pe o plajă de restricții, umilințe, apoi, acceptare….Timișoara a fost pentru rege, locul Galei Regale, locul de unde a primit iubire, dragoste, îmbrățișare caldă a unei părți din țară, ce l-a așteptat mereu, cu lacrimi de durere.

Regele a plecat acum, un spirit nobil, în sine, un spirit inimitabil.

Am avut marea onoare și marele dar de la Dumnezeu de a-i fi în preajmă, de nenumărate ori. Mi-a acordat onorarea și acceptul de a scrie cartea ”Regele Mihai, un surâs care nu se vede”, în 2006, apoi, în încă două ediții. A spus pentru această carte lucruri irepetabile, a fost sincer, curat, așa cum i-a fost toată viața…

Regele Mihai a avut un destin unic, a stat în fața multor șefi de stat, regi, regine, dar și în fața multor impostori ai istoriei, desigur, fiind nevoit, acceptând chiar compromisurile impuse de mersul istoriei, doar de dragul țării sale. A fost blând, calm, senin, profund, limpede, elegant, tăcut. Genera liniște și pace în jurul său. Nu se putea să nu-l iubești.

Regele meu, ale nostru, al României, al istoriei, va fi, de acum, o viață despre care vom vorbi la trecut.

”Trăiască Regele, în pace și onor, de țară iubitor și apărător de țară!”, o parte din Imnul Regal.

În istoria țărilor monarhiste, atunci când un rege moare, salutul este ”Regele a murit! Trăiască Regele!”, și salutul acesta este cel ce deschide calea intrării în istorie a urmașului.

Comentarii Facebook

comentarii