Editoriale

Timișoara, cam gri, cam tristă…

Semnele primăverii sunt cele mai așteptate, mai ales în viața unui om, obișnuit cu o climă, numită de geografi ”temperat – continentală”, așa, cum este, teoretic, cea descrisă de cărți, a fi cea de la noi… Numai că, din păcate, în ultimii 15 ani, avem parcă mai degrabă două anotimpuri, în loc de cele patru, din cărți. Apropierea primăverii ne transpune în zona unei bucurii copilărești, ne înveselește diminețile și tot ceea ce ne înconjoară. Ce ar trebui să fie spațiul bucuriei cotidiene, fără alte filosofii? Simplu. Orașul nostru, Timișoara. Diminețile sunt însă, din păcate, ”decorate” cu ce mai lasă ”timișorenii” la colțurile străzilor, resturile lor, invocând ”curățenia din casă”, dulapuri, geamuri, saltele, scaune rupte, cu ce mai poate el, cetățeanul unei Timișoara iubită de sute de generații ale unei civilizații mereu invocate.

Poliția locală, Retim, primăria, prin vocile autorizate promit măsuri, amenzi, camere video…dar totul este încă prea palid, iar Timișoara, prea gri. Praful se ridică deja, ca un zmeu, din mijlocul străzilor încă nespălate (de teama temperaturilor), timișorenii dezvoltă alergii și alte afecțiuni, la marginea drumurilor stau martorele nopților golănești: cutii goale de bere, băuturi, țigări… Aproape dezolant. Modelul civismului, al curățeniei, al eticii față de oraș, câteva idealuri ce ne alunecă printre degete. Campaniile au efecte imediate, apoi, oamenii par a uita…Mașinile sunt pline de praf, roțile încărcate de noroi, parcările sufocate, totul este într-o dezordine ”organizată”. De ce? Ce le lipsește oamenilor din structurile statului pentru a-și duce misiunea la zi? Poliția este limitată material, nu sunt destule mașini de serviciu, nu se fac ronduri de noapte, golănia este pe străzi, bulevarde, cursele de mașini au început, în vreme ce oamenii străzii dorm pe marginea drumului, ca într-o gară abandonată.

Gri – amestecul de alb și negru, cea mai ingrată marcă a unui spațiu în care se muncește, dar se și cultivă cultura, divertismentul, ar trebui înlocuit cu altă culoare. A vieții, a iubirii. Centrul orașului, asaltat sub stimulentul soarelui, de timișoreni, (deja pe câteva terase improvizate), a fost, duminică, spațiul unui amestec de gunoaie, țigări, pene de porumbei, resturi de porumbei, mici ambalaje, toate ca dintr-un film cu subiect neorealist, seria cinematecă. Timișoara? Nu! Dacă aș fi văzut imaginea aceasta undeva, pe o carte poștală, fără să fi știut numele orașului, niciodată nu aș fi pronunțat ”Timișoara”. Nicio cofetărie, cafenea sau altceva din aceeași zonă, niciun angajat, nimeni nu a făcut mai întâi curat, apoi să așeze mesele, cu timiditatea începutului de primăvară. Oamenii bucuroși de mângâierea soarelui au acceptat să stea în praf, printre frunze uscate, uitate din toamna trecută, mucuri de țigări aruncate cu dispreț, printre resturi…

Timișoara aceasta gri și tristă ne cere ajutorul!

S-ar putea să-ți placă și...