Timișoara mea, a noastră, a celor ce simt ca noi, o mică țară într-o țară, o oază de normalitate într-o lume nebună. Așa mi-ar plăcea să o descriu, mai ales că Timișoara are o imagine, în lumea întreagă. Timișoara inovațiilor, Timișoara invențiilor, Timișoara, orașul florilor, Mica Viena, Timișoara multietnică, multiculturală… O mulțime de etichete nobile, elegante, gata să ne facă (și) mai mândri decât suntem.
Cum este Timișoara, acum? Răspunsul ar fi: depinde din ce unghi o vedem. Din mașină, este mult mai bine decât o vedem din mers, mergând pe jos. Trotuarele sunt nespălate. Nemăturate. Inspectorii primăriei nu se deplasează la verificări privind modul de respectare al hotărârilor CLT, privind curățenia în oraș. Firmele, magazinele, terasele din Piața Unirii și Operei, adesea, sunt nespălate. Niciun aer curat nu-ți străpunge nările, ca la Viena, unde angajații vin cu 15 minute mai repede, față de orarul standard, abia apoi deschid, iar zâmbetul de pe buze este mai rapid decât ”bună dimineața”. Gardurile vii, paralele trotuarelor sau aleilor, încărcate de mucuri vechi, frunze uscate, din toamna trecută, zeci și sute de ”pahare” din carton sau plastic, cutii de Coca Cola sau bere (de orice fel), stau mărturie primitivismului și lipsei de respect față de oraș, față de noi, romanticii care mai credem (inutil?) în revenirea Timișoarei la cotele imaginii idilice, câștigată cu greu, în sute de ani…
Dacă aș fi eu primarul Nicolae Robu sau altul, aș urca, la primele ore ale dimineții, în tramvai, în oricare, hai – hui, să văd dacă este spălat, curat, dacă scaunele sunt primitoare, aș urca apoi într-un troleibuz, mi-aș pune șapcă și blugi, să nu mă recunoască vatmanii sau ”tanti nu-știu – care”, nici măcar presa, apoi aș face un program de igienizare pentru timișorenii care m-au votat. Dacă aș fi primarul Timișoarei, aș merge pe jos prin cartierele Timișoarei, aș vorbi cu oamenii, aș intra în magazinele de cartier și aș asculta o poveste. La ”Oskar”, în Fratelia, oamenii stau grămadă, au ce spune, au povești despre mașini abandonate, străzi nemăturate, gunoaie prin care colcăie șobolanii.
Dacă aș fi primarul Timișoarei aș suna zilnic la Enel, aș face un proces împotriva acestei companii ce ține orașul în întuneric, zile și săptămâni, aș persuada situația, pentru care, desigur, nevinovat fiind, un primar este mereu… înjurat.
Aș trece pe Calea Buziașului, pe care, mai ales acum, în plină căldură, miroase de la containerele de gunoi, inimaginabil. Putregaiul și casa șobolanilor ar putea fi relocate, iar cei ce fac să fie așa, amendați. Companiile de curățenie ar fi acolo, mai repede decât SMURD-ul. Aș merge în școli, pe lângă școli, multe sunt într-o criză de imagine indubitabilă, nu s-au mai strâns resturile de pe lângă unele școli, de ani de zile…
Nici măcar pe lângă biserici nu mai este curățenie, dar despre asta se poate dialoga cu alți oameni, cu fețele bisericești. Și ei sunt oameni, nu-i așa?
Dacă aș fi primar, m-aș arăta bucuros să aflu că mai multe ong-uri, dar mai ales cluburile Rotary, derulează campanii pentru curățenie, luptă pentru igiena mediului urban, montează mesaje în intersecții pentru atenționarea șoferilor ce-și scuipă țigările în scârbă pe domeniul public, m-aș bucura pentru susținerea lor, nu l-aș asculta pe mitocanul din primărie, gata să-și sacrifice viața pentru o țigară, să mă convingă că aceste mesaje nu sunt benefice.
Acel mitocan grobian nu a văzut că Franța și Austria fac la fel?!
Dacă aș fi primar… Doamne, aș scrie o carte…