Nu este săptămână, limpede de văzut, să nu se sară la ”gâtul” lui Robu, că a făcut, că a știut, că nu a știut, că înțelege, că nu înțelege, că e manipulat, ba că este prea autoritar, că le face singur pe toate, că și-a luat pe umeri prea multe decizii, că se întoarce din drum cu decizii deja lansate, multe, multe, bune și nebune.
Tema cea mai actuală este legată de biciclete, dar eu aș face o mică tușă pe tabloul problemei și i-aș spune ”cu bicicliștii, nu cu bicicletele”. Folosirea bicicletelor, mai ales după atâta campanie, de ani de zile, a Fundației Bega, a lui Emil Cristescu mai ales, este un avantaj pentru sănătatea biologică, dar și pentru cea a… buzunarelor, este un semn de civilizație, componenta sportului fiind semn al civilizației, din vremea romanilor. Folosirea bicicletelor trebuie să se facă, evident, ca și cea a automobilelor, după reguli și norme de circulație, dar pentru asta Timișoara are deja piste, iar sfera lor se extinde acum, regional.
Bicicliștii ar trebui să înțeleagă că nu se dezvoltă acum o altă ”țară în țară” și că acum nu încep alte războaie, chiar dacă noi, românii, suntem campionii războaielor românilor cu românii, și să știe că și ei au reguli de urmat, drumuri de făcut, trasee de respectat. Problema bicicliștilor din Piața Operei este reală, se circulă în prea mare dezordine, se încurcă pașii cu învârtitul roților, se practică ”mânia proletară” cu orice preț, se practică ”mânia existențială”, dar și lipsa respectului față de cei din jur.
Timișoara, toată, este, de la o vreme, într-o mare suferință de atitudine: se strigă, se înjură, se calcă pe picioare, se aruncă pe jos (am ajuns să ne dea lecții cei din Giurgiu), se scuipă, se lovește, se strică, este parcă o răzbunare surdă a cuiva pe eleganța Timișoarei. În acest decor, bicicliștii care nu respectă reguli au determinat cereri restrictive din partea părinților cu copii mici, din partea pensionarilor bruscați, din partea unei mase de oameni care are drepturi: la civism, la respect, la liniște!
Ce-i așa greu de înțeles? Pe acest ”covor de flori urâte”, Robu, oricum atacat din prea multe direcții, cu sau fără manipulări politice, este posibil să facă și unele greșeli umane, din stres, din prea multă pasiune pentru obiectivele propuse. Unul din planurile politice împotriva lui este, desigur, configurarea răspunsului din octombrie față de procesul intentat de ANI împotriva sa.
Nimeni nu are curajul să spună deschis că se stă la pândă, la colțul meschinăriei politice, pentru ca Robu, eventual, să piardă, asta însemnând, pe lege, că ar pierde dreptul de a fi numit într-o funcție publică. Nu este cazul. El este ales. Știm că se lucrează la fibrele din subsolul situației, pentru a se forța înțelegerea textului de lege (și el, sărmanul, la mâna unor oameni!) și atunci se așteaptă o ”notă” de genul: ”nu mai poate ocupa nicio funcție publică, timp de trei ani”, dar legea spune clar ”cu excepția celor obținute prin alegeri”. Și pentru asta se poate pregăti o doză de otravă, referitoare la alegerile următoare, care vor fi în iunie, nu în… octombrie, iar cele patru luni diferență ar putea fi tema unor dezbateri greu de dus. Lucrurile ar funcționa mult mai bine dacă marea doamnă a existenței umane, comunicarea, ar fi, și ea, respectată.
Dar nu este. Din păcate, comunicarea instituțiilor publice este greoaie încă în România, administrația publică are multe lipsuri, fluidizarea relațiilor interumane este încă un obiectiv! Peste toate problemele, lupta politică este tot mai urâtă, iar românii, tot mai săraci…