Ce mai face Timisoara?

Toamna rece apasă deja peste noi, peste cei deja apăsaţi de Boc şi ai lui, peste mitingurile de stradă, chiar dacă slab realizate la Timişoara, peste criza ce pare fără sfârşit. Apasă şi gata! Aşa ar spune un copil. Problema Timişoarei este că are o şansă de relansare în proiecte îndrăzneţe, prin votarea noului regulament al consiliului local, care va permite grupurilor „parlamentar locale” să vină cu idei, cu investitori, cu alte proiecte, pentru a nu mai exista suspiciunea că doar echipa executivă se ocupă de propunerile locale.

De altfel, există un soi de spaimă de umbre şi penumbre, de zmei închipuiţi, ca şi cum securitatea ar fi reînviat şi, mai grav, ca şi cum un proiect nou ar trebui să aducă cu sine ceva ilegal, contrafăcut sau obscur. De ce? Toată lumea face paranoia în România şi, mai nou, şi la Timişoara? Idei măreţe pentru Timişoara zac pe rafturile primăriei, dar şi ale altor instituţii publice, numai pentru că un grup de funcţionari publici cred că ei sunt Alfa şi Omega, ei cred că sunt deţinătorii adevărului absolut şi pe lângă ei nu se mai poate trece.

Timişoara are un logo minunat „Timişoara, oraşul artelor”, dar nu are un brand real, aşa cum nici România nu are. Suntem disperaţi pentru nenorocirea numită PDL, pentru lipsa de responsabilitate de care acest guvern dă dovadă, ucigând vieţi, la propriu şi la figurat, ucigând iniţiative şi proiecte, dar noi, la Timişoara, ce fel de exemplu invers putem da? Mă doare faptul că, ani la rând, ne-am fălit cu performanţele din administraţia locală, dar acum suntem cenuşii şi trişti, precum România toată.

Ba, dimpotrivă, văd oraşe curate, spălate şi măturate, clădiri reabilitate, drumuri reparate, acolo unde altădată te împiedicai în resturile abandonate. Mă doare faptul că domnul primar Ciuhandu, pentru care am respect şi-l consider o persoană serioasă, se lasă manipulat de o mână de oameni din jurul său, care au o vedere îngustă, măcinată de orgolii şi invidii, de concurenţă internă pentru putere în Primăria Timişoara şi care nu se mai înţeleg între ei. Mă simt ca şi cum am trăi istoria secolului XVI, în Anglia Tudorilor, când cel mai tare era cel care şoptea cel mai mult şi mai bine din otrava dezbinării, în urechea regelui! Primăria, consiliul judeţean şi alte instituţii nu sunt proprietăţile private ale celor care, temporar, îşi au acolo scaunele.

Timişoara există în afara acestor intrigi, dar este păcat că ele există, totuşi, pentru no cetăţenii, noi cei care circulăm pe străzi, ne plimbăm pe trotuare sau prin parcuri, le simţim. Le vedem! Începe curăţenia de toamnă şi vom fi din nou alături de Primăria Timişoara, prin campania „Nu te pune cu timişorenii!”, dar ce păcat că nu noi suntem cei care putem da amenzi pentru nesimţire, murdărie, zgomot, neglijenţă şi pentru… statul degeaba sau la fumat, în şi pe lângă birourile administraţiei publice.

La consiliul judeţean, cel mai fălos este chiar „şeful”, care fumează în birou, ca şi cum biroul ar fi proprietatea sa privată. Dar nu acesta este cel mai rău… rău. Relele din administraţiile noastre ne-au cam luat numele de „fruncea” de pe fruntea noastră! Ah, ştiu de ce! Nu ne conduc bănăţenii!

Comentarii Facebook

comentarii