Demonstraţia de forţă pe care o arată acum Băsescu este un fals. Doar frica îi face pe oameni să fie atât de zgomotoşi şi de răi. Atacurile sunt cu atât mai dure, cu cât teama interioară este mai mare. Acum, teama lui Băsescu este faţă de poliţie, sindicate, faţă de cei 91 la sută dintre românii care nu-l mai vor, faţă de propriul partid. Acea parte a PDL-ului, din care face parte şi Vasile Blaga, nu poate să-i mai fie simpatică. Dar nici partea aceea nu-l mai vrea pe Băsescu. Modul agresiv în care-şi exprimă intenţiile şi deciziile, inclusiv aceasta, ultima aberaţie, de a nu mai colabora cu poliţia, îl face pe Băsescu din marinar rătăcit pe mare un rătăcit al uscatului.
Apariţia lui Băsescu la B1, săptămâna trecută, ca replică la toate comentariile, pe toate posturile de televiziune din România, privind nenorocirile care au fost aduse de „marele conducător” peste România, umilita România, a constituit un mod de replicare al imaginilor televizate, pe care, văzându-le, m-am întrebat: nu văd şi ceilalţi ce trebuie văzut? Băsescu este măcinat de spaimă, de ură. Ochii lui sunt acoperiţi de pleoape tumefiate de spaimă, de chimicale(?), de alţi stimuli negativi care i-au dus vestea în lume. Băsescu este dominat, acum, de aceea face gafe. Jigneşte categorii sociale, oameni, aşa cum sunt ei, cu defecte, calităţi, dar jumătate dintre ei l-au ales, jigneşte şi umileşte fiinţa, taie în suflete.
Românii au avut, mereu, înclinarea aceasta spre dramă, spre aprobarea mioritică a destinului nefericit, dar, oare, nu au înţeles chiar nimic din „nefericirea Băsescu”? Trebuie să aşteptăm să provoace şi alte nenorociri? Dacă ar fi înţelept, ar înţelege şi ar demisiona.
Când o ţară întreagă urlă de disperare şi de revoltă, chiar trebuie să stea în fruntea ei un cineva hulit precum Ceauşescu? Băsescu are ochii holbaţi de spaimă, acum l-a demis şi pe Blaga, unul dintre greii partidului, ardelean care ştia să îndure, dar şi să strige, până se auzea hăt, departe! Blaga şi ceilalţi „grei” din PDL, puşi la picioarele numitei Elena, zisă Nuţi. Nu vor accepta această umilinţă! Nu vreau să ştiu ce este la gâtul marinarului. Nici la gâtul „prea-ştiutoarei”. O mediocră cu aere de lider! Vai-şi-amar pe unde ne stăteau „capacităţile conducătoare”, creşteau ca ciupercile, pe la Pleşcoi, şi noi, naivii care strigam pe străzi, în acel decembrie: „Jos impostura!”, habar nu aveam cât de inteligent avea să ne arate că era, acel Brucan.
Timişoara, trista Timişoara, şi aşa lăsată la o parte de guverne şi guvernanţi aiurea, stă umilită, şi ea, mai mult în faţa televizoarelor decât pe străzile revoluţiei, neputincioasă şi vlăguită. Acum, se caută modele de Pleşcoi, de alte zone, pe care numai „turismul bine condus” le va pune în lumina reflectoarelor, cu „milioane de euro lumină”. Ca să ştim unde ne-am născut. Ţara are şefi pe Statu-Palmă-Barbă-Cot şi pe Fata babii, cea rea, din poveste. Mi-e dor de un Zmeu-Paraleu, să fie ca-n poveşti!
