Cred că niciun oraș din România sau de oriunde din Europa nu ar putea arăta prea ”simpatic” pe caniculă, pe un tablou arid, ars de soare, aproape năpăstuit. Vara asta dură pentru noi, toți oamenii, nu ne-a oferit prea multe variante de trecere în ”câmpia” stării de bine. Cu toate acestea, sunt orașe în care municipalitățile s-au străduit să ajute comunitatea, atât cât le-au permis condițiile, să nu sufere prea mult. Un lucru simplu, care s-a fi putut face și aici, la Timișoara, era spălatul străzilor. Cine este timișorean de multă vreme știe, cu siguranță, senzația de aer curățat, după trecerea mașinilor ce spălau străzile. Și asta, cât mai de dimineață. Senzația ieșirii din spațiul personal spre locul de muncă, sub stropii încă suspendați în aerul dimineții, ce senzație de bine ar putea să fie! Ni se reproșează, mereu, că orașul este într-o dezvoltare ”în forță”, ca și cum noi am fi cobaii pe care experimentele cu șantierele trebuie luate așa, ca pe un dar al lui Dumnezeu sau al unui șeic plin de bani, care-și ademenește semenii cu daruri. Șantierele ar trebui, conform legislației europene, să fie atât de discrete, încât noi, cetățenii, abia să știm că ele există. Ar însemna ca toate instituțiile publice să aibă grijă ca dezvoltatorii imobiliari (sau cine or fi ei) să respecte normele ecologice: să nu iasă din șantier cu mașinile murdare, să spele roțile, să nu polueze fonic, nici chimic, să respecte programul de muncă etc. Din păcate, asta se petrece la o scară redusă, suntem deranjați de ”forța” asta ca de o arătare malefică, pe care o știm, o dibuim, o arătăm cu degetul, apoi ni se spune că suntem nerecunoscători.
Atunci însă când ajungem în orașele mari ale Europei, la doi pași, la Viena, la Szeged, Budapesta, Pecs, lucrurile se petrec în favoarea cetățeanului. Străzile strălucesc la orele dimineții, se spală, nu există poluare fonică, poliția taxează abuzurile din trafic, oamenii se respectă , iar instituțiile publice îi respectă pe ei. Șantiere? Da, desigur, dar cetățeanul nu le simte. Utilajele nu interferează cu automobilele, lucrătorii nu se amestecă cu turiștii, locuitorii orașelor nu sunt confundați cu niște ființe rătăcite în lume. Locuitorii sunt pe linia întâi a respectului!
Vara aceasta a fost, din nou, o sumă de nemulțumiri: șantiere nesemnalizate, drumuri în lucru fără avertizare, muncitori nervoși, mașini abandonate pe domeniul public, isterici în trafic, parcări lipsă, lume dată peste cap.
Dezvoltare în forță? Așa spunea și Ceaușescu, susținea că suntem multilateral dezvoltați, în vreme ce se trăia în frig, cu alimentele pe cartelă, în blocuri meschine, în care se auzea zgomotul din baia vecinului. Șantiere? Da, multe! Și? Calitatea vieții era ZERO.
Dezvoltare în forță? Nu, nu cred, aș numi-o simplu: distrugerea în forță a ceea ce putea să ( mai) fie Timișoara!