De câteva săptămâni, Timişoara dezvoltă o dilemă a… dilemei primarului: va candida sau nu dl Gheorghe Ciuhandu sub umbrela PDL? Cei mai radicali spun: „Nu, nu va candida, este o persoană prea intransigentă politic pentru a accepta propunerile unui partid deja profund compromis”.
Alţii spun: „Va candida, este în stare de orice alianţă, numai pentru a fi din nou primar!”. Eu nu cred că va candida, pentru că l-am auzit adesea exprimându-şi revolta faţă de Băsescu şi toată adunătura lui cea servilă. L-am auzit şi l-am văzut, în 2009, decembrie, în campania pentru turul al doilea, înaintea alegerii preşedintelui, vorbind despre demnitate, curaj, despre valorile morale impuse de Seniorul Coposu, l-am auzit vorbind despre rege, l-am văzut în acţiuni serioase. Nu cred că se va lăsa vândut, nu cred că-şi va lăsa subjugat sufletul, gândirea, convingerile, nu poate fi „unul dintre ei”.
L-aş vedea, după aproape 16 ani la Primăria Timişoara, retrăgându-se elegant spre o viaţă mai liniştită, cu amintiri destule, frumoase sau agasante, dar suficiente să-l stimuleze să-şi scrie – de ce nu? – , memoriile. Din păcate, Timişoara este tot mai gri, nu mai există entuziasmul acelui „a face” care ne lega pe toţi în hora progresului pentru oraşul iubit, până şi campaniile care ne fac sau ne vor face mai cunoscuţi au câte un strop de gri pe haina oraşului colorat de istoria noastră unică. Ne iubim trecutul, dar am vrea să iubim şi prezentul, pe care, din păcate, îl criticăm mai mult decât îl glorificăm, dar avem prea multe dezamăgiri pentru a face altfel. Domnul Ciuhandu a avut, la vremea potrivită, gloria sa, succesul, a avut puterea de a arăta curajul Timişoarei, imaginea unui oraş care nu se supune dictaturilor de orice fel.
Domnul Ciuhandu a avut îndrăzneala de a se fi alăturat, în campania împotriva lui Băsescu, celor trei: Iohannis, Antonescu şi Geoană. Aşadar, personal, nu cred că primarul Ciuhandu va face un compromis care să-i distrugă imaginea, nu pot să cred că aceia care-l împing într-o eventuală competiţie pentru un mandat în plus (!?), ar putea să-i manipuleze conduita politică, numai şi numai pentru orgolii distrugătoare! Dacă este adevărat că în jurul primarului Ciuhandu există o categorie de lachei, gata să-i distrugă imaginea numai pentru interesele lor şi ale celor din jur, atunci acea echipă ar trebui să se oprească la momentul celor douăsprezece ceasuri, altfel totul ar fi o mare mascaradă!
Nu cred că omul Ciuhandu este atât de slab încât să accepte compromisul care i-ar putea distruge iremediabil imaginea. Dilema oraşului o fi fiind şi dilema primarului? Am o dilemă! Dar dilema primarului ar trebui oprită cumva! E vremea altor… vremi.