Dominic Fritz și dilemele mele

dominic-fritz

”Cuget, deci exist!”. Poate trebuie să amintesc că această expresie îi aparține renumitului filosof, Descartes. Totuși, pentru etica mesajului, să reluăm numele autorului, în această lume în care se ”împrumută” idei și texte. Multă lume mă întreabă dacă mai sunt la fel de entuziastă în ceea ce-l privește pe actualul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. Dacă nu regret că l-am susținut atât de mult și atât de convingător. Ce să spun? Să fiu ipocrită și să spun ”nu”? Pot să spun că la fel am făcut cu domnul Robu, în 2012, apoi, l-am crezut cam patru ani… Cu Dominic Fritz, aici, într-o comunitate destul de mare, pentru România, dar prea mică pentru dimensiunea planetei, am crezut în aerul său aparent inocent, în aura sa de european proaspăt… Am dorit enorm (recunosc) să schimbăm fosta administrație publică cu una nouă, asta în contextul în care îmi plăceau și alți candidați: dr. Voichița Lăzureanu și dr. Marius Craina, oameni ai locului, energici, buni, serioși, dar cu partide prea ”timide” pentru profilul vestic al Timișoarei.

Ultima mare dilemă în jurul lui Dominic Fritz este legată de faptul că nu și-a publicat nici acum, le cererea CLT, la cererea unor organizații media (între care și Ziua de Vest), dovada domiciliului, dar și a studiilor. De ce? Ce era așa secret? Cine îl învață afișarea unor astfel de mistere inutile? De ce efortul Prefecturii Timiș pentru blocarea comunicării publice? Cum vine asta: dacă primarul Fritz lipsește din Timișoara, documentele și contractele sunt ” CONFIDENȚIALE”? Este hilar, dar și penibil! Cum adică, Administrația Publică Locală (iată, îi spune numele) este cumva ”proprietatea privată” a unui ales? Doamne, ne ferește de impostori, incompetenți și teroriști! Țara asta a trăit zeci de ani din teroarea secretelor, a comunismului abject! Acum, avem terorismul unei altfel de secretomanii? A ajuns ”madam Șuteu” subiect de secrete? Ea, care a raportat o muncă de trei luni cu zece pagini scrise? Suntem naivii sau tâmpiții unui sistem ce pune mâna pe noi?

Am așteptat cu sufletul la gură un administrator public, care să pună orașul la punct, care să fie ”umbra nobilă” a primarului și am primit un ”domn de Dâmbovița” care nu mai permite vânzarea presei în centru, impus de Dan Barna, de la… București, din capitala dezastrului și a corupției, care habar nu are de oraș? Timișoara este un butoi cu pulbere, oamenii sunt revoltați, dacă cei care ar trebui să știe nu simt, le spun cu mare tristețe. Că lucrurile sunt în mare tensiune. Dominic Fritz s-a înconjurat de niște neștiutori de carte și administrație, ceea ce este dezastruos. El, evident, (asta știam de la început) nu avea cum să știe legile din România, iar cei care pretind că știu mint cu nerușinare.

Mă reîntorc la ideea răspunsului nedat despre domiciliu și studii. Unul s-a dat deja. Involuntar. Este oficial, pe pagina Primăriei Timișoara. Acolo, un funcționar corect, fricos, dar nu în sensul umil, ci al respectului față de lege, a priceput limpede că dacă, din greșeală, la rubrica ”domiciliu” al viitorului mire, va scrie adresa din Timișoara, cea la care locuiește Dominic Fritz, atunci va plăti cu pedeapsă mare, fiind pasibil de acuzația de ”fals în acte publice”, pentru că nu este domiciliu. Atunci, acesta a completat ”rezidența”, pentru că acesta este adevărul. Doar că rezidența este temporară, cea definitivă se obține în condiții mult mai complexe. Dacă așa stau lucrurile, de ce nu ni se spune răspicat: ”Da, am rezidența în Timișoara!”? Pentru că niște incompetenți l-au învățat că… așa ar fi bine, să lase, că lumea uită, se plictisește, românii sunt superficiali, nu? Or fi, dar nu suntem toți!

Așadar, spre marele meu regret, în fața adevărului, trebuie să subliniez ceea ce spune legea: ”Orice cetățean al UE are dreptul de a alege și a fi ales, în cadrul alegerilor locale, în statul membru în care acesta își are domiciliul sau reședința în România, în aceleași condiții ca și cetățenii români” . Să explicăm: un cetățean român poate avea reședință temporară (flotant) într-o localitate oarecare, nu cea de domiciliu. El poate alege în acea localitate, dar nu poate fi ales. Textul de mai sus, promovat mereu pe site-urile ”bine – voitoare” este frustrat de această explicație și poate produce confuzii. Dacă un cetățean român, cu reședință temporară poate alege, dar nu poate fi ales într-o localitate în care are doar reședință, de ce un cetățean european, altul decât român (deși românii suntem cetățeni europeni), poate și să aleagă, dar și să fie ales?

Cum definim asta? Discriminare pozitivă?

Nicio lege nu poate bate Constituția României. Citiți Constituția!

Ce am aflat de pe site-ul oficial al Primăriei Timișoara? Răspunsul la prima întrebare pe care i-au pus-o consilierii locali, dar și presa? Toate acestea, din păcate, nu s-au știu în septembrie 2020.

Despre restul dilemelor, în alte ediții.

Comentarii Facebook

comentarii