Aproape că nu poți să crezi, acum, în mileniul trei, în anul Domnului 2021, că un traseu european s-ar putea să devină drumul revoltei și al crispării de neînțeles. Din Grecia până în România, via Moravița, vămile devin atât de mult umilitoare încât nu aș fi crezut vreodată că anii 90 s-ar putea reedita în acest fel. După ieșirea din Evzoni, cunoscutul punct de trecere între Grecia și Skopia (cum spun grecii Macedoniei de Nord), acum, chiar la sfârșit de sezon, sârbii din MK au făcut tot ceea ce se putea pentru a ține sute de mașini și mii de oameni, în șir, ore întregi. Lanțuri de mașini ce mai claxonau din vreme în vreme, copii, adulți, oameni nepregătiți pentru acest chin inutil. Treci? Da, în fine, treci. Apoi, după două ore prin Macedonia de Nord, alte două ore la ieșirea din țara cu populație slavă, parte din fosta Iugoslavia, tot fără explicații, șiruri paralele de mașini, aceleași sute, cu aceiași mii de oameni. Oroare. Umilire. Strivirea confortului propriu. Strivirea personalității. Personalitate? Cine are nevoie de oameni cu personalitate? Cine dorește să înțeleagă revolta oamenilor? După alte două ore, eliberarea! Minunea. Granița sârbo – română de la Moravița, ei bine, da, iată o rază de speranță. Miezul nopții. Poate devin blajini în fața oboselii fără margini a șoferilor din cele câteva mașini. Nu multe. Doamne, ne ajută. Trecem. Da? Nu. La noi, în Moravița, polițistul ”tradițional”: lent, bădăran, fără capacitate empatică. Nu se grăbește. Aceeași gheretă, același miros greu, aceiași oameni cu gesturi repetabile, dar și cu o atitudine implacabilă, cumva de dictator ratat. Ora unu, toiul nopții, la capătul unor așteptări în alte vămi ale umilinței. Acte. Da, normal, certificat de vaccinat (cică verde, bine că suntem verzi, nu roșii), apoi, în cel mai mare cinism, la expresia: ”suntem de 12 ore pe drum…”, a venit replica ”inteligentă” a angajatului pe bani publici: ”Cu tot respectul, dar nu eu v-am trimis la drum!”
Grobianul și-a făcut datoria, ne-a dat peste gură, dacă nu avea acces la par, precum securiștii altor vremi.
Capătul vacanței s-a târât prin Munții Balcanici, semeți, faimoși și impunători, dar nu s-a arătat a fi prea simpatic, chiar dacă o vacanță în Grecia este ca un duș bun, după o muncă grea în condiții neprietenoase.
Cu toate acestea, Grecia, cea care a dat atât de multe omenirii, nu va fi uitată, chiar dacă la capătul drumului stă un polițist român, cam necioplit, cam incult, cam… vai de el, supărat poate pe criza politică. Nu?