Nu îmi propun să fac o supra analiză a contextului în care ieri, 10 februarie 2026, Curtea de Apel Timișoara avea să pronunțe decizia în procesul intentat de ANI primarului Dominic Fritz, pentru conflictul de interese în relația cu arhitectul Negrișanu. Legea nu se comentează. Faptul că acum, da, acum, primarul Timișoarei, ”răpus” de decizia ANI de a-l declara incompatibil cu poziția pe care o ocupă, se lamentează invocând apartenența la USR, aplicarea ”sensibilă” a legii, arată dimensiunea umană a celui care se plânge.
Toată presiunea făcută în urmă cu mai multe săptămâni împotriva ”unei părți a justiției”, după modelul ”unei păți a presei”, de parcă am fi obligați de vreo dictatură să gândim la fel, să acționam la fel, a avut parte de mai multe analize. Una dintre ele, făcută de presa națională (de o parte, să fiu mai precisă) se referea la dorința USR din frontul de guvernare și legislativ, de a face schimbări rapide în ”constelațiile” funcțiilor de vârf din justiție: procurori, alți magistrați, președinți etc. Ne sunt clare imaginile filmate, s-au imprimat bine în memoria vizuală expresiile faciale ale celor care demonstrau, de altfel, foarte democratic, incontestabil, și deodată, gata, pauză. Liniște. A trecut toată frământarea, de parcă nu ar fi fost.
Ceea ce se depășește, adesea, în aceste momente, este limbajul. Cu atât de multă ușurință se folosesc invective, jigniri brutale, mitocănii verbale, toate, într-un amestec grobian, atât de mult căzut în verbalitatea demonică, încât adesea, sperie.
Acum, după modelul angelic al plângărețului de pe facebook, acele cuvinte au dispărut. Cum? Când? Unde? De ce? Prietenii din USR stau tăcuți, mai exact par a suferi de sindromul mutismului selectiv. Înțeleg, dar toată lumea s-a depreciat instantaneu și s-a blocat pe sindromul mutismului selectiv? Mutism de masă? De ce tac vocalii din USR? Noi știm, dar putem face la fel, nu spunem, deocamdată.
Felul în care Dominic Fritz a ales să se apere prin tehnica lamentării, ba chiar să amendeze public legea, deși nu este constituțional, nici moral să o facă, conduce, logic, spre starea de spirit a condamnatului. Frica, spaima, refularea stărilor cumulate și transformate în defulări scrise, scrise de altcineva, de un cineva cu tehnică lingvistică mai bună decât a domnului Fritz, sunt dovada actului de scenă, în fața legii. În fața sentinței. ANI a câștigat mereu în România, iar în cazul Fritz, acțiunea avea argumente.
Am citit ce a scris consilierul Ilie Sîrbu, o persoană inteligentă și riguroasă în documentările sale: ”Întrebarea reală este cine își asumă lanțul de decizii care a dus administrația aici. Iar aici apare legitim numele consilierului local Răzvan Negrișanu”. Negrișanu, autorul multor PUZ-uri cu semne de întrebare, al multor proiecte care trec imediat cu avize favorabile în CLT, omul care l-a împrumutat pe Dominic Fritz în campania electorală din 2020, omul care a primit cu semnătura fostului ”nou primar”, primul PUZ ”fericit”. Și spunem că ANI nu aplică legea?
Multă lume vorbește despre ”vai, ce bun PR are Fritz”. Nu. Are propagandă, asta este altceva, este fața necurată a Relațiilor Publice, o știință frumoasă, pe care propagandiștii lui o calcă în picioare. Dar asta este altă istorie.
Comuniștii și naziștii au fost campionii propagandei, ai propagandelor, dar finalul a fost comun.
Cu ochii pe Justiție, cu ochii pe viitorul procesului între Dominic Fritz și ANI, drumul merge probabil spre Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă de Lia Savonea.
Porți deschise, căi cunoscute, emoții, în fața unei instituții formată, și ea, din oameni. La capătul căii, judecătorii cu balanța în mână. Ei așteaptă să facă dreptate.
