Umilit a nu ştiu câta oară, Regele Mihai, singurul supravieţuitor ca şef de stat, martor al celui de-Al Doilea Război Mondial, este pentru noi, românii, pentru toată România, motivaţia admiraţiei şi a respectului necondiţionate. De-a lungul vremii, regele, cel care a trăit cu dorul de România după abdicarea impusă de comunişti (cei din neamul Pauker, Patapievici, Groza şi alţii), a avut parte de multă tristeţe.
Nu am să uit niciodată răspunsul pe care mi l-a dat, în cadrul unui interviu, cu ochii umezi de tristeţea răstignirii destinului său de monarh, spunând despre plecarea impusă: „Am plecat cu MOARTEA-n suflet…”. După acea mare tristeţe, care a durat din 1947 până în 1992, anul în care avea să revină pentru prima oară în ţară, a urmat un şir de alte „ucideri” ale sufletului, i s-a interzis intrarea în ţară, din nou, până în 1997, anul în care a fost invitat de către ÎPSS Nicolae, mitropolitul Banatului, de Sfintele Paşti, şi abia atunci au început vizitele mai dese.
După lungul şir de dezamăgiri au venit, mai apoi, satisfacţiile iubirii din partea oamenilor, a urmat trezirea din vrajba comunistă, lumea îi admira tot mai mult pe Regele Mihai I al României. Acum, Casa Regală de România, tot mai prezentă în viaţa ţării, stabilă şi echilibrată în raport cu experienţele şi multele surprize avea să primească, precum lovitura pumnalului, atacul grosolan, bădărănesc al celui care se numeşte Traian Băsescu, cel ce se crede preşedintele românilor pe viaţă. Mulţi analişti, istorici, lideri de opinie şi-au exprimat, în aceste zile, indignarea faţă de Băsescu, acest măcelar al limbii române, acest personaj care nici nu mai vede din cauza ochilor închişi de umflăturile generate de lichidele otrăvitoare, pe care, spun cei din jur, le consumă în loc de apă. Acest Traian, despre care un oarecare Mircea, frate cu primul, spune că „dacă i s-ar fi cerut să abdice, se lăsa împuşcat”, îndrăznind să se compare cu Regele Mihai, încearcă acum diversiunea împotriva regelui.
Acesta este semnul că nu mai are nicio formă de echilibru interior, că este la capătul drumului politic, că este gata! O gafă mai mare decât tentativa de mistificare a adevărului deja admis de multă vreme chiar de către duşmanii regelui, anume faptul de a fi fost ameninţat cu sacrificarea a peste 1.000 de studenţi în Piaţa Palatului, atunci, în decembrie 1947, dacă nu ar fi semnat abdicarea, sunt fapte explicate de mult. De 20 de ani. Ce face acum Băsescu? Încearcă marea cu degetul. A fost învăţat, pe mare, să fie cărat în spate de sărmanii marinari, să dea foc navelor, să facă cele mai bizare acte în jocurile politice, cu sau fără blonde inculte, să fie adulat de căţeii lui, în numele „intelectualilor” care-i trimit bezele şi pantofi lustruiţi din ICR-urile propagandistice din Europa, să danseze cu ţiganii la petreceri deocheate, să urle şi să dea cu pumnii în mese, să fumeze la şedinţele de guvern.
A fost învăţat, cu serviciile secrete în slujba mizeriilor lui, să facă orice! Asta a fost prea mult! Ticăloşia şi bădărănia au acum un nume, nu prea nou ce-i drept: Traian Băsescu! A avut mizera şi proasta inspiraţie să spună că regele a trădat. A îndrăznit să scoată fum pe nas, dar fumul este gros, înecăcios, cu miros de ars. Fumurile lui Băsescu nu-l pot atinge pe Regele Mihai, pentru că Regele Mihai este apărat de istorie. De adevăr. Pentru prea multele jigniri aduse nouă, românilor, Băsescu trebuie să plece! Găseşte Securitatea un loc pentru el….
