Una dintre figurile marcante ale PDL este, fără îndoială, Sorin Frunzăverde, care, de-a lungul vremii, a avut mereu expresii formale sau informale, puternic motivate despre politica partidului din care face parte sau din care mai „iese din rând”. Regionalizarea, ultima temă care face România să fiarbă, este, chiar în interiorul PDL, o temă neprietenoasă. Propunerea lui Băsescu de regionalizare are în vedere, aşa cum specialiştii deja au analizat, o structură infiorătoare, stalinistă, fără subsidiarităţi de tip european. Ce crede despre asta Sorin Frunzăverde? „România are nevoie, şi am spus asta şi în BPN al PDL, de o regionalizare europeană, în care regiunea conţine judeţe, iar judeţele comunităţi. Nu se poate trece la o formulă rigidă, ar fi o mare problemă pentru cetăţeni, ar fi un conglomerat birocratic şi cu greu s-ar înţelege ceva…”.
Dacă cineva ca Sorin Frunzăverde realizează pacostea unei regionalizări brutale, fără suportul unei constituţii, fără referendum, nu ar trebui să se mai mire nimeni de reacţia opoziţiei şi a oamenilor, în general. Regiunile lui Stalin, cele criticate de marii noşti istorici, conţin atâtea rele, încât, însumate, ele ar genera ultimul circ al României înaintea debarcării lui Băsescu. Opoziţia ar avea acum un motiv puternic pentru analizarea situaţiei României, cea hărţuită de Băsescu, o figură cu titlu de preşedinte. Toate provocările pe care Băsescu le generează sunt, într-un fel, exerciţiul lui de a-şi bate joc de toată lumea: oameni, partide, instituţii, judeţe, oraşe, tot.
Este felul lui de a arăta că este capabil, desigur, într-o manieră malefică, că poate să se joace cu România, precum Hitler cu globul pământesc, aşa cum era arătat într-o caricatură a vremii şi a cărţilor de istorie. Cred că o caricatură a lui Băsescu ar urma să-l arate în splendoarea lui şi a ochilor lui „luminoşi” ca pe un clown, aruncând în aer România, numai pentru că „aşa vrea el”. Dovada că numai el vrea aşa, urmat apoi de prea umilul Boc, se regăseşte în atitudinea publică a „micropoliticianului” Boc (numit aşa de colegii din presa de Bucureşti, singurii, de fapt, care luptă cu puterea, cu toate energiile lor), dar şi în faptul că mulţi pdl-işti habar nu aveau de… regionalizare.
Nici măcar Elena Udrea nu ştia nimic la ora anunţării intenţiei lui Băsescu, aşa şoc au avut sărmanii pdl-işti. Desigur, în categoria ironizată nu intră unul ca Sorin Frunzăverde, care are o părere diferită de fostul… şef, iar Frunzăverde are pregătire în domeniul administraţiei şi are argumente pentru cum ar trebui să fie regionalizată România! România are nevoie de regiuni, da, dar de cele după modelul european, compatibile cu o administraţie modernă, flexibilă, în care suspiciunea corupţiei ar fi minimalizată, în care direcţionarea fondurilor de dezvoltare ar avea logică, sens şi profil. Dacă Băsescu va trece peste specialişti, va avea o problemă. Adică, una în plus!