Editoriale

Inaugurare cu personalități, dar Alin Nica și Dominic Fritz nu au fost invitați la microfon!

La inaugurarea terminalului Schengen din cadrul Aeroportului Internațional Timișoara, despre care există deja relatări în mass – media naționale și regionale, un moment important pentru economia Românei, dar și excelent pentru imaginea de țară, se vor face multe remarci.

Am avut, la inaugurare, acel sentiment de bucurie că în Timișoara, în Banat, s-a dus la bun sfârșit un proiect de 190 milioane lei, cu susținerea europeană, cu fonduri UE. Așa cum cere protocolul, au vorbit, desigur, reprezentații Guvernului României, ai Parlamentului României, unii au vorbit bine, alții, cum au putut, dar nu a vorbit nimeni din rândul autorităților locale.

Dacă am fost bucuroasă că ministrul Transporturilor este un bănățean (neaoș), în persoana lui Sorin Grindeanu, care a dat date exacte, a vorbit logic și fără dantelării inutile, dacă IPSS Ioan, Mitropolitul Banatului a smuls ropote de aplauze, vorbind despre Traian Vuia, marele inventator bănățean, am fost nedumerită de un fapt pe care nu l-am mai identificat niciodată în asemenea circumstanțe.

Mai exact, deși era prezent, cu tricolorul pe piept, președintelui CJT, Alin Nica, nu i s-a dat cuvântul. Este adevărat că investiția nu este regională, dar Aeroportul Internațional Timișoara este pe harta județului Timiș. Protocolul impunea ca (și) el să aibă microfonul, cel puțin pentru un salut. Este adevărat că războiul între PSD Timiș, via Alfred Simonis și PNL, cel anterior numirii lui Simonis pentru postul de candidat la alegerile locale, pentru funcția de președinte CJT, via Alin Nica, este la vedere, dar a cui să fie răzbunarea? Și pentru ce? Pentru ochii lumii civilizate aceste detaliu nu face parte din designul artei comunicării publice, și asta nu face parte din civilizația bănățeană.

La eveniment a fost, desigur, și Dominic Fritz. Este adevărat că (personal) îl critic constant pentru lucruri pe care le explic, dar și el, la fel, cu tricolorul pe piept, la marginea rândului, nu a fost invitat la microfon. Este adevărat (fac apel la logica bunului simț) că investiția marcată azi este cu bani europeni, nu din Timișoara, dar aeroportul nostru se numește… Internațional Timișoara (și nu Timisoara!). De dragul respectului față de codul european al comunicării (cartea potrivită se găsește în librării), liderii puternici sunt generoși și dau ”Cezarului ce-i al Cezarului”.

De asemenea, Aeroportul Internațional Timișoara se află pe raza comunei Ghiroda, primarul Ionuț Stănușoiu ( PNL) era în sală, dar nici el nu a avut parte de microfon… PNL și PSD se află într-o alianță pentru alegerile ce vin (de toate tipurile). Mă întreb, cu ce ar fi atins etica evenimentului, dacă primarul localității pe care se află investiția extraordinară, ar fi salutat publicul?

Rolul jurnalistului este să-ți țină ochii larg deschiși la tot ceea ce se petrece pe o rază de maximum doi kilometri în jurul său, așa a zis Pulitzer, marele nostru model.

Îmi pare rău că am văzut… și asta!

S-ar putea să-ți placă și...