Editoriale

PNL Timiș, la răscruce de vânturi

Decizia de ieri, 26 martie 2024, luată la București în ceea ce privește candidații pe liste comune pentru CJT, respectiv, Primăria Timișoara, avea să răstoarne mai multe planuri ale organizației liberale, dar și pe cele ale unor membri importanți ai comunității. Se confruntă în acest caz, două situații, fiecare cu logica sa, fiecare cu argumente și contraargumente. Alin Nica, ca promotor al unui partid cu istorie și tradiție indubitabile, a luptat până în ultima clipă pentru partidul său, din care face parte de 20 de ani. Asta dovedește devotament, un puternic sentiment al apartenenței unui grup solid, puternic ancorat în destinul unei țări. Pentru asta, el trebuie apreciat și respectat. Este adevărat că a fost ”săpat” intens la București, în fața conducerii PNL România, pe sistemul ”viermele roade mărul cel mai frumos”, dar dacă toată istoria noastră este plină de trădări și mistificări, de ce ne-am mira? Numărul primarilor care l-au contestat pe Alin Nica a fost adunat de Alin Popoviciu, cel repudiat din PNL, exclus din PNL, dar care tânjește după o funcție, o combinație, orice, doar să fie la masa puterii. Un ins aflat la pândă, trecând peste cadavre, cum spune o vorbă veche. Acum, asta devine deja partea întunecată a istoriei locale și regionale a PNL.

Pentru a-l demite pe Alin Nica, PNL (din capitala complicațiilor) a decis demiterea întregului birou PNL Timiș. Adică, pe prof. univ dr. Tavi Crețu, rectorul UMF Timișoara, pe prof. univ. dr. Sorin Mușuroi, prorectorul UPT, și alții, toți fiind persoane onorabile, decente, cu devotament față de partidul lor. Cum vine asta, oare? Mă întreb nu doar ca cetățean, jurnalist, dar și ca urmașă a unui tată care a suferit în închisorile comuniste, iar în 1990, a fondat PNL Caraș-Severin. Nu înțeleg, unde este principiul descentralizării? Dar al alegerilor democratice? Unde suntem, la 34 de ani de la Revoluția de la Timișoara?

Pe de altă parte, înțeleg că sunt niște ”constrângeri” internaționale, ce țin de NATO, de războaie, de un context în care România, ca țară, a promis stabilitate politică, fiind apreciată ca țară NATO cu valențe excepționale pentru viitor. În contextul echilibrului de care este nevoie intră acest partenerial PSD – PNL, cu sau fără voia unor alegători, cu sau fără voia unor lideri. Așa cum Stalin i-a păcălit pe americani și englezi, în bine-cunoscuta poveste (adevărată) a șervețelului, pe care s-a desenat harta României, tot așa, acum, dar mult mai rafinat, mai ”transparent”, se fac înțelegeri peste capul unor popoare, neamuri…

Deci s-a decis, locul la CJT este al PSD.

Candidatul la Primăria Timișoara este domnul Nicolae Robu, acceptat de PSD, susținut de PNL. Liberalii, dar nu doar ei, mai multă lume s-a mirat față de decizia demiterii lui Cosmin Tabără, din funcția de președinte PNL Timișoara. O persoană decentă, cu eleganță mai puțin întâlnită la un politician, care a scris, recent, pe facebook, că demiterea sa a fost cerută de Nicolae Robu. Domnul Robu spune că nu este adevărat, și subliniază: ”Am spus-o răspicat: eu nu vreau să am conflicte cu nimeni, nu vreau să fiu implicat în niciun conflict, nici local, nici național, nici intern, și nici cu alte partide sau persoane, în afară de USR și Dominic Samuel Fritz….”, textul fiind mai amplu, cu argumentări ample.

Conflictul în PNL Timiș este departe de a se stinge, ceea ce este limpede: campania are de suferit!

S-ar putea să-ți placă și...