Editoriale

Lista rușinii: Timișoara, alături de Țăndărei!

Nici un bănățean autentic, dar nici cineva adaptat aici, cu vocația dăruirii personale locului în care își trăiește viața, nu ar putea sta liniștit în fața unei vești groaznice ce sună așa: Timișoara este pe listă scurtă a orașelor periculoase, în care clanurile mafiote distrug echilibrul orașelor. Timișoara este alături de Vaslui și Țăndărei, locuri în care clanurile de romi se bat, ucid, răzbună, atacă în ziua mare, nu contează momentul. Recent, un grup căruia îi face plăcere să-și spună că este din categoria ”țiganilor de mătase”, (autointitulare – este vorba despre cei bogați) reîntors din Franța, a intrat într-un război cu un altul, pretextul fiind taxa de protecție. Scandalurile între clanuri au făcut, din nou, vizibilă România, dar nu credeam că Timișoara ar putea fi la concurență cu orașe din Vaslui, județ campion la violuri și alte violențe, dar nici cu Țăndărei, orășelul în care poliția este incapabilă să controleze infracționalitatea.

Traian Băsescu, pentru care, recunosc din nou, nu am avut nici un strop de simpatie, a atras atenția, zilele trecute, asupra importanței ridicării gradului de alertă a poliției, în general, a Ministerului de Interne, în mod special, raportat la agresivitatea clanurilor mafiote, reîntoarse din cauza Covid-ului, și pe care Europa nu le mai dorește. Ba, chiar va face tot posibilul să le țină cât mai departe. Este una dintre atitudinile lucide și fără echivoc pe care mi-aș fi dorit să le percep din partea mai multor politicieni, mai ales a celor aflați la putere. Dacă autoritățile nu se vor impune, va fi dramatic. Nu au legi, nu respectă nimic, se conduc doar după dorințe primitive și porniri sălbatice. Violența lor va face victime ”colaterale”, or, asta ar fi dramatic.

Timișoara, capturată arhitectural de familii ”de mătase”, mutilată de kitsch, acum și de violență, este subiect în presa națională și internațională.

Nu mi-e frică, mi-e jenă.

Mereu am fost mândră să spun: ”Sunt din Banat. Sunt din Timișoara!”. Poate ar trebui, o vreme, să șoptesc asta…

Aștept ca Timișoara să redevină orașul european care era cândva…

S-ar putea să-ți placă și...