Carti

Politic si apolitic. De Lia Lucia Epure

„Politic si apolitic”, aparuta la sfarsitul anului 2014 la Editura de Vest, este cea mai recenta carte semnata Lia Lucia Petric Epure. Lansarea oficiala va avea loc in curand. Graniţa dintre politic şi apolitic este uneori atât de subţire încât devine, uneori, insesizabilă, deşi în unele domenii, un exemplu simplu ar fi administraţia, frontiera ar trebui să fie, de cele mai multe ori, bine delimitată.

Sunt multe locuri unde politicul trece graniţa apoliticului, chiar şi fără viză, de multe ori ilegal, dar sunt şi locuri şi întâmplări unde un strop de politică face bine apoliticului, sau… invers. Luni, la Timişoara, va avea loc o lansare de carte, al cărei autor este jurnalista Lia Lucia Epure – ”Politic și Apolitic”. Cartea a apărut la Editura de Vest, Timișoara, și a fost tipărită la Art Press. Noua apariţie va fi prezentată de prof. univ. dr. Victor Neumann și Cornel Bogdan. Ilustrația cărții a fost realizată de artistul timișorean Ștefan Popa – Popa`S și însumează mai multe caricaturi ale unor figuri publice din Timișoara, în mod special, dar și din România, personaje cunoscute, care sunt ”subiecte” ale unui capitol – portrete de politicieni. Coperta: Lucian Paulescu. Alte capitole descriu, din perspectiva personală a autoarei viața Timișoarei, competiția pentru titlul de ”Capitală Culturală Europeană”, activitatea clubului Rotary Timișoara, în general, dar și idei despre relația noastră cu multe dintre instituțiile publice, ce ne afectează direct. Lansarea va avea loc luni, 9 februarie, ora 18, la Fundația Triade (Calea Martirilor, numărul 51).

coperta carte lia c12.cdr

S-ar putea să-ți placă și...