Proverbele românești au profunzimea lor. Probabil că și altele, din alte culturi, au o profunzime mai puțin cunoscută, dar despre ”a vedea” și ”a crede” există câteva sintagme pe care le voi relua, cu o logică anume: ”Să vezi și să nu crezi!”, ”A vedea nu înseamnă întotdeauna a crede”, ”Adevărul nu înseamnă frumusețe”…
Adevărul despre Timișoara iernii 2021, despre decembrie 2021, adevărul despre centru orașului nostru drag este o mare de elemente de un grotesc al kitsch-ului, un kitsch pe care nu mi l-aș fi imaginat niciodată. Pe scurt: Târgul Crăciunului este o palmă dată civilizației Timișoarei. Câteva căsuțe meschine, în țarcul cu pricina (pentru trierea certificatului verde), în care servesc niște persoane înfrigurate (normal, e iarnă, nu?), care vând, sărmanele, fără niciun entuziasm. Târgul Crăciunului este în depresie. Totul este trist, sărăcăcios, deprimant, abandonat, taxat de timișoreni cu disprețul cuvenit, nici măcar într-o comună îndepărtată din nordul Moldovei, nu cred că s-ar putea găsi ceva mai urât. Mirosul vinului fiert ar fi singurul care ar mai putea aminti de venirea Crăciunului, a minunatului moment al Nașterii Domnului, în vreme ce internetul țipă că Moș Crăciun a fost creat de Coca Cola! Incredibil! Ce blasfemie în roșu și alb, câtă nerușinare neomarxistă, cât tupeu comercial, pe mințile adolescenților care riscă a fi parte din pierderea tradițiilor. Nici măcar culori nu sunt în centru orașului, ca să nu mai vorbim murdăria ce domină fiecare dală, fiecare centimetru pătrat.
Primul târg cu adevărat strălucitor avea să fie în jurul anului 2000, puțin înainte sau puțin după, în vremea primarului Gheorghe Ciuhandu. Îmi amintesc cum toate canalele TV difuzau imagini din Timișoara, lumea era în centru cu lacrimi în ochi. Eram unul din cei aflați în mulțimea fericită și mândră de imaginea Timișoarei. Au urmat ani și ani de bucurie a târgului, inclusiv anii din perioada primarului Robu, pe care l-am criticat pentru sumele prea generoase date artiștilor invitați, dar care nu ar fi îndrăznit să ciobească imaginea centrului orașului, în decembrie. Nimeni nu ar fi îndrăznit. Trăim o jignire adusă cetățenilor Timișoarei.
Mă întreb, în satul, apoi orășelul, apoi orașul lui Dominic Fritz, așa arată târgul de Crăciun? Chiar dacă scuza ar fi a pandemiei, grotescul al cui ar fi? Ce legătura ar trebui găsită între murdar / urât și curat / frumos? Eu nu aș putea găsi niciuna. Niciun timișorean care-și iubește orașul nu ar fi capabil să facă vreo conexiune logică între ele. Trăim urât. Suntem jigniți de comportamentul actualei administrații, în fiecare zi de la Bunul Dumnezeu. Despre Ruben Lațcău nici nu are rost să mai amintesc. Comportamentul lui, vocabularul, atitudinea, toate sunt din familia kitschului atașat comportamentului uman dezagreabil, fără strop de educație în relațiile de grup și interumane. Prăpăd. Dacă ei nu știu, de ce nu au lăsat pe cineva care știe? Dacă ei nu pot, de ce nu lasă pe cineva care ar putea?
Timișoara este într-o suferință profundă. Încă sunt zone ce suferă de frig, cetățenii sunt revoltați și speriați, deopotrivă.
Târgul de Crăciun al anului 2021, după Hristos, este pedeapsa noastră, a timișorenilor, ca urmare a creditării bazate pe emoție, a unui ”grup umoristic… kitschos”.