Ca de obicei, la câteva zile după o întoarcere din civilizație, memoria își face încă exercițiul de păstrare a impresiilor, cât mai dinamic. Ljubljana este, am putea spune, la un pas de Timișoara. O distanță de 750 de kilometri nu mai devine o povară, mai ales pe autostrăzile din Ungaria și Slovenia. Distanțele s-au micșorat, practic, și mental, și temporar. Să fii într-un oraș, dintr-o țară vecină (aproape), cu istorie comună: același Imperiu Austro – Ungar, același război, același comunism, aceleași eliberări și frustrări, aceleași visuri de libertate, democrație, umanitate, dar să vezi atât de multe diferențe, este frustrant. Ljubljana are piețe istorice, clădiri, proiectate de aceiași școală de arhitectură europeană, la sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX, aceleași pietre de pavaj pe jos, același miros de cafea Illy (al nostru Illy), aceleași sălcii plângătoare pe malul apei…
După 27 – 28 de ani de libertate, slovenii dau strălucire orașelor lor, le curăță, în fața teraselor prietenoase, decorate deja cu flori de toamnă, fructe, dovleci veseli (nu sperietori), este un miros de proaspăt, iar fumătorii (acolo unde există) nu ”uită” nicio țigară pe jos. Am dus la Timișoara, mai ales prin Cluburile Rotary, multe campanii, pentru un oraș curat, frumos, pentru respectarea naturii orașului. Plimbându-mă pe străzile și piețele Ljubljanei, îmi venea să plâng! Ce prostie este asta, cu tema ”la noi nu se poate!”. De ce nu se fac, la Timișoara, întâlnirile ritmice între primărie și RETIM? Știe, oare, domnul Robu, cât de competentă este Sanda Greblă pentru locul ei în CA a RETIM?
Cheamă, oare, Sanda Greblă, la discuții, măcar bilunare, conducerea RETIM, pentru a face specificații pe harta murdăriei din Timișoara? Știe, oare, domnul Nicolae Robu despre revolta cetățenilor Timișoarei, privind curățenia? Faptul că pe fb sunt vocali doar unii cetățeni nu înseamnă că cei care nu se plâng ”electronic” nu o fac altfel. La noi, toate gardurile vii, paralele trotuarelor, sunt focare de infecții: pachete de țigări, cutii de băuturi, ambalaje… Oare, asistații sociali, plătiți din banii noștri, via Primăria Timișoara, nu ar putea să facă muncă în folosul comunității? Era o vreme în care se scoteau deținuții, la curățenie. Un obicei ucis prea devreme. De ce nu se mai lucrează (și) cu ei? O retorică inutilă…
Timișoara este superbă, cu istoria sa, cu detaliile păstrate de unii binevoitori. În rest, hoarde de distrugători care nu pățesc nimic. Poliția Locală are ”obiective dirijate”…
Ca să nu mai vorbesc despre zgomote. La fiecare terasă, muzica fină, în surdină, niciun bas, nicio tobă isterică, niciun patron exaltat, și nicio ”măicuță”… Eleganță, bun gust, rafinament, civilizație.
Ei, slovenii, au stat sub comuniști, tot aproape 50 de ani. Au avut dictatori, și ei, au avut motive și motivații pentru coloraturi comportamentale. Nu le-au folosit. Sunt pedanți, curați, europeni. La o țară de două milioane de locuitori, 10 milioane de turiști. Nimeni nu dă vina pe turiști pentru ceva… nu au de ce. În cazul în care se strică ceva, se repară urgent!
Noi stricăm, nu reparăm, ne plângem de soare, de vânt, de ploaie…
Administratorii orașului au teme importante: festivaluri, zgomote distrugătoare, cai înaripați, zmei, vedete…
Ce păcat!