În perioada comunistă, România era bântuită de ”teme ascunse”, dar și de teme absconse… Totul se petrecea în șoaptă, până lucrurile deveneau… la vedere. Atunci când Ceaușescu urma să promoveze vreo lege sau un decret, pentru a test reacția populară, se improviza formula zvonurilor. Un mare autor despre manipularea prin zvonuri este Jean Noel Kapferer, pe care ar trebui să-l citească, zic eu, și echipa care lucrează în Primăria Timișoara, pe post de ”primărie de sticlă”, ba pe post de ”primărie transparentă” sau cum o mai fi… Mai întâi zvonul, apoi, capodopera. Adică, ”capodopera”.
Ultimii opt ani, înaintea momentului 2020, septembrie, Poliția Locală Timișoara a fost condusă de un fost milițian comunist, infatuat și obraznic, Cojan, care știa exact supărările timișorenilor pe temele aspre: murdărie, zgomote în oraș, cluburi deschise peste program, urlete din baruri, dar nu-i păsa chiar deloc de timișoreni, pentru că avea ”ceva de protejat, ceva de lăsat abscons, ceva de complicat…”. Opt ani de nesomn pentru zeci de mii de timișoreni, la sfârșiturile de săptămână, vară după vară… Un ins care ar fi trebuit dus la DNA pentru abuzuri, dar nu l-au dus timișorenii, sperând în refacerea temelor orașului nostru. Și speranțele au venit odată cu alegerile din 2020, când, pentru a scăpa de Cojan, dar și de alții, am mers masiv la vot pentru… noua formulă. Timișoara este murdară? Da, foarte murdară, dar în acest ocean de murdărie, o singură instituție publică reacționează la cele mai firave telefoane ale timișorenilor: Poliția Locală. Dacă am avut zgomote de noapte, pe timpul verii? Nu, asta nu! Poliția locală a achiziționat sonometre, pe care le-a folosit pentru depistarea decibelilor limitați de legea zgomotelor, iar cluburile de pe Bega au intrat în epoca occidentală, ieșind din cea bizantină. Sunt mașini parcate aiurea? Da, adesea, dar Poliția Locală amendează aceste trucuri. Aruncă unii concitadini gunoaie pe domeniul public? Da, dar Poliția Locală este imediat acolo. Ce nu e bine?
Mă amuză, desigur, formularea condițiilor de concurs pentru postul de director al Poliției Locale Timișoara, în care se stipulează ”probă de atletism”. De ce mă amuză? Folosesc retorica aceasta pentru a descreți frunțile, oricum, încruntate de mult prea multele probleme ale urbei noastre: pentru că aceste probe sunt pentru cei care intră în sistem, pentru agenții de teren, nu pentru un director, căruia i se cere să știe legislație (în degetul mic), să știe orașul, nu așa cum îl știe mult prea incompetentul city – manager, aterizat la Timișoara, via Dan Barna, căruia i se cere să acționeze cu toată competența, dar și experiența sa. Nu fac pledoarie pentru cineva anume, dar noi, timișorenii, ne-am cam săturat de combinațiile absconse ale actualei administrații, de tertipurile ”la vedere”, și de marile șocuri de incompetență, tot la… vedere!
În numele democrației, se instalează, așa cum știm, în lume, o ”democrație a dictaturii”, se instalează o putere a răului, ni se calcă în picioare tradiția, cultura, învățăturile, ni se cere să ne ploconim în fața răului și să-l acceptăm pe post de religie nouă.
Nu, nu o să acceptăm, ceea ce fac acum neomarxiștii este un val trecător, urât și întunecat.
Timișoara nu este exceptată de la acest experiment. Multe lucrurile în oraș sunt… inverse. Mulți decidenți sunt pe modelul nou. Nici asta nu înseamnă că vom sta cu mâinile în sân. Aș vrea să cred că vom trece de la anecdotică la planul serios. Așa cum un concurs se poate ascunde sub poalele unor interese, tot așa se vor rostogoli adevărurile, pe marea scenă sub lumină, la momentul potrivit.
În acest moment, orașului îi lipsesc multe răspunsuri neprimite, de mai bine de an de zile…