Editoriale

Auchan: Interzis la toaletă!

Despre România se spunea, în anii comunismului, dar și după aceea, că este (a fost) țara în care comunismul a prins cel mai adânc rădăcini. Țara în care ”deservirea” Securității, forma cea mai libidinoasă de trădare a fratelui, prietenului, vecinului era pe post de virtute. O țară plină de turnători, unii, din păcate, chiar de la vârsta pubertății. Trăim vremuri ciudate. COVID ne-a dat peste cap viețile, planurile, trăirile, emoțiile, relațiile interpersonale, chiar și pe cele mai apropiate. COVID a devenit un fel de ”Nu ne vindem țara” din anii în care Iliescu era adorat de mulțimile de FSN-iști, un fel de ”noi și voi” din multe alte sciziuni, un soi de mulțimi de motive pentru a ridica ziduri.

Acum, certificatul verde, acest document de atestare a vaccinărilor complete, cerut în toată lumea, este un alt subiect de segregare. Dar cum? Recent, o doamnă din Timișoara, mergând la Auchan, nevaccinată, avea culoarul pentru persoane nevaccinate, era la cumpărături, și a sosit momentul delicat al necesităților fiziologice, clipă în care și-a cerut drepturile. Povestea reală am luat-o dintr-o postare a domnului Adrian Orza. Confesarea îi aparține. Așadar, a fost oprită, stil securistoid, la intrarea în toaletă. ”Nu puteți intra la toaletă! Este interzis! Nu sunteți vaccinată!” Femeia, civilizată, desigur, și-a cerut drepturile. Ele sunt date de Constituția României, dreptul la sănătate și igienă, articolul 34 din CR, dar mai era în discuție dreptul la…bun simț. Dreptul la omenie, la respectul față de om, față de cetățeanul unei Timișoara liberă de constrângeri bizare. Ea nu dorea să intre nici în restaurant, nici în bar, nici în club. NU! Dorea la toaletă. Dorea la toaletă, iar la magazinul Auchan Nord (Calea Aradului) acest drept i-a fost luat de către un paznic. Paznic, altfel ce-or fi crezând despre ei acești musculoși ”security” că ar putea fi? Niște băieți musculoși, arătoși, dar pentru care noi, cetățenii, nu garantăm valoarea testului de inteligență. Nu ne interesează decât în cazul în care performanțele lor intelectuale aduc atingere confortului nostru cotidian.

Unui cetățean al Timișoarei i s-a luat dreptul de a folosi toaleta, în mileniul trei. Da, incredibil, dar adevărat. Nici măcar normele anti-COVID nu vorbesc despre asta, nici măcar legiuitorul nu și-a permis să pună restricții împotriva unui drept fundamental: sănătatea și igiena.

”Scutierii” centrelor comerciale au nevoie de lecții de comunicare, dar și de igienă. Scutierii au nevoie de teste de personalitate, nu cumva să avem surpriza unor personalități dizarmonice sau chiar a unor personalități dedublate. Într-o zi se cred superman, în alta se cred savanți, în alta medici… Stop. Am divagat. Nici chiar așa. Ei au probleme de fapt cu scrisul și cititul. Analfabeți.

Lăsați oamenii la toalete, stimați scutieri!

S-ar putea să-ți placă și...