Azi este ziua de naștere a MS Regelui Mihai I al României. 25 octombrie. Dar este și Ziua Armatei Române. Este ceea ce le-a scăpat comuniștilor. În vremea războiului, aproape de final, armata eliberase și ultima bucată de pământ din mâinile naziștilor. Armata Română avea să păstreze taina până în 25 octombrie 1944, zi în care, cadou regelui, avea să facă anunțul… Am scris asta, în numeroase rânduri. Îmi face plăcere să repet, pentru cei cărora, poate, le-a scăpat sau poate au uitat…sau nu au știut niciodată.
Regele Mihai a avut, mereu, pentru Timișoara, o afinitate anume. Aici, în 6 octombrie 1946, avea să se sfințească Catedrala Mitropolitană, ce-l are ca ctitor pe însuși regele românilor. Mitropolitul vremii era Vasile Lăzărescu, iar primarul Timișoarei, av. Iosif Petric. Albumul ce ilustrează momentul unic din viața Bisericii Ortodoxe din Banat are un farmec incontestabil. După anii de exil, Regele Mihai a revenit la Mitropolia Banatului, în 1997, de Paști, la invitația regretatului IPSS Nicolae, Mitropolitul Banatului. A fost anul în care corul, oamenii, timișorenii împătimiți de istoria locului, aveau să intoneze, împreună, Imnul Regal și ”Hristos a Înviat!”
Sub semnătura Regelui Mihai s-au ctitorit Filarmonica Banatului, Universitatea de Științe Agricole (care-i poartă numele), Universitatea de Vest și Universitatea de Medicină, toate, prin decrete regale. Istoria va aprecia din ce în ce mai mult aceste gesturi, încărcate de noblețea Regelui Mihai, ca poziție, om, șef de stat. Totul a fost realizat cu modestia ce-l caracterizează profund.
În cele mai însemnate locuri ce îmbină știința, arta, cultura în general, calitatea vieții spirituale, nivelul inteligent al Timișoarei, este amprenta MS Regelui Mihai I.
După zeci de ani de exil, în anii noștri, universitățile, dar și Filarmonica Banatului i-au acordat titluri, distincții și aprecieri meritate.
Pentru toate acestea, pentru tot ceea ce înseamnă pentru români Regele Mihai, La mulți ani, Maiestate, ani liniștiți și pace!