Editoriale

Tudose, un premier tembel, fumând, la Timișoara

lia lucia epure

Tudose, premierul din Brăila, faimos prin promovarea unui limbaj în jargon, faimos pentru ”arta de a vinde” blugi și alte produse din portul Brăilei, în epocă, este ținta ironiilor presei naționale. Asta, ca introducere. Ba, că-i fața brăzdată de consumul de alcool, ba, de fumatul în exces, ba, că vorbește ca un birjar cu proprii miniștri, ba că amenință, tună și fulgeră. Așa, ca la Guvernul României, prea plin de corigenții și repetenții de pe lista riguros întocmită ( de către cine a fost să o facă).

Nu aș fi crezut, însă, că premierul României ar fi capabil să facă ceea ce a făcut deja la Timișoara. A fost aici, la noi. S-a întâlnit cu reprezentanți ai mediului de afaceri, în spațiu închis, desigur. Într-o sală de conferințe a unui hotel. După nici o jumătate de oră, nervos, dând semne clare de instabilitate psiho-motorie, a spus: ”Gata, nu mai pot. Trebuie să fumez!” Și a…. FUMAT! El, exponentul teoretic al modelului de respectare al legilor unei țări, în fruntea căreia, din păcate, se află, a dat dovadă de incapacitate de respect față de o lume ce se străduiește să respecte legislația, să plătească taxele și impozitele ce susțin chiar funcționalitatea unui guvern!

Mihai Tudose a încălcat legea împotriva fumatului. Este capabil de o amendă de 500 de lei (sic!), iar patronul localului, de una de 5000 de lei.

Pe mine m-a revoltat faptul că unul dintre cei prezenți și-a aprins o țigară, chipurile, să nu fie ”Tudose singur”, iar cei de față NU au protestat!

Atunci când lipsa de reacție obosește sau este lașă, răul ne domină, ticăloșii urcă victorioși pe meterezele (false, desigur) ale propriilor imaginații, iar noi punem neputincioși, capul în pământ.

Într-o țară cu oameni demni, acest premier ar trebui să demisioneze!

S-ar putea să-ți placă și...