Există în istoria lumii, între altele, modelul negativ al celui care „stă cu regele la masă”, dar ar vrea să fie rege. Zâmbeşte, însă e făţarnic şi zâmbetul lui este fals. Se înconjoară de  trădătorii regelui, dar îi numeşte „paznici”. Urmăreşte fiecare pas al regelui, dar doreşte moartea sa. Este uzurpatorul. El intră, după  simbolistica  diavolului care păcăleşte, chiar şi în biserică.

Biblia ne învaţă că poate lua chipul Îngerului de Lumină, dar este al întunericului. Uzurpatorul  se plimbă între oameni, îşi înclină capul cu  falsă modestie, dar scoate  pieptul în faţă, pentru că, de fapt, umilinţa, ca model comportamental creştin,  îi este necunoscută. Fala, mândria proastă, acestea sunt, în fapt, calităţile uzurpatorului.

Planul lui este să ia funcţia de rangul întâi,  să fie  pe tronul regelui, de acolo să se arate lumii ca un cineva care deţine halou  divin. Ultimele cercetări în domeniul psihologiei comportamentului   liderului creat arată că, de multe ori,  sinele  liderului care nu are halou  dat de Bunul Dumnezeu, ci este unul crescut în pepinierele făţărniciei,  amăgeşte.

Liderul conjunctural  se  lasă amăgit de  sinele său  pervers. De fapt, nu este, cu adevărat,  lider  nativ, ci este unul crescut peste noapte. Creşterea  aceasta  va avea  repercusiuni  majore în viaţa sa. Mai întâi, cei din jur, cei care-l ştiu  cu faţa sa reală, îşi vor aminti că  uzurpatorul era, cândva, unul pe care nu-l iubea şi nu-l  voia nimeni. Era un nimeni!

Apoi, într-un anumit  context, a simţit că este rost să-şi facă o cale, undeva, într-un  domeniu  pentru care nu era născut. Dar, cineva, cândva, i-a întins o mână de ajutor, i-a dat şansa vieţii sale.  Era regele! Aşa a ajuns în preajma  lui. Stând mult aproape, a început să vrea tronul. Şi atunci a creat o armată personală din trădători, mişei, cu feţe… ale îngerilor de lumină, păcălindu-i pe cei cu adevărat sfinţi.

Şi a pus la cale uzurparea  celui de pe tronul de lumină! Multele iţe au dus la umilirea regelui. La izolarea lui, la falsificarea realităţii. Şi regelui i s-a spus  că mai poate sta pe tron, dar  lumea să nu-l vadă, tronul să fie  ascuns ochiului public, iar pecetea să fie dată Uzurpatorului, pentru că el va şti cum să amestece mai bine iţele, să amestece bunurile trezoreriei,  să  coboare regatul în lumea  mercantilă şi meschină şi nimeni să nu mai ştie ce este curat şi ce nu este curat.

Lumea a aflat. Şi Uzurpatorul este acum urât de toată lumea care a înţeles murdăria. Şi Uzurpatorul se teme. De oamenii cu sufletul curat. Nu aş vrea să fiu în pielea lui. Lumea vrea ca Uzurpatorul  să plece departe, să se ducă, să-l uite, pentru că altfel palatul  rămâne gol. Cei din cetate nu-l vor pe tron pe el, pe Uzurpator. Cei din cetate sunt renumiţi pentru victorii în multe lupte, în multe războaie.
Uzurpatorul  a umilit Palatul. Dar a fost devoalat. Ruşine să-i fie!
PS Acest text este o metaforă. Pentru Cetatea Timişoarei.