Editoriale

23 August

Istoria este făcută de unii oameni, este scrisă de alții și interpretată mai apoi de toată lumea. 23 august 1944 era, în manualele de istorie comunistă, ziua în care România, sub ”îndrumarea comuniștilor destoinici”, avea să întoarcă armele împotriva Germaniei naziste, era ziua eliberării și începutul erei ”marii fericiri comuniste”. Este adevărat că am întors armele, dar nu este adevărat că de aici a pornit vreo fericire. Este adevărat că armata a schimbat sensul războiului, dar nu este adevărat că asta a fost acțiunea comuniștilor. Este adevărat că România a intrat pe altă poartă a istoriei, dar am primit destulă umilință pentru poarta aceea…

În primul rând, am pierdut, la numai trei ani după terminarea războiului, un rege. Și nu orice fel de rege. L-am pierdut pe Regele Mihai I al României, un om cu un destin absolut excepțional, umilit de regii și șefii de state care ne-au devenit parteneri, dar care l-au ținut la ușile diplomației ipocrite a noii lumi, care i-au înșelat așteptările și care au lăsat România pe mâna ticăloșilor de comuniști. Am pierdut monarhia și o mare parte din intelectualii reali ai României, lăsați în închisorile comuniste sau uciși pur și simplu! Am lăsat, după acel 23 august, o Românie pentru o… altă Românie. A urmat o perioadă de prea mult întuneric și apoi una bizară, cea despre care credem că ar fi democrația noastră. Este democrație? Of, da! Iată, avem un 23 august 2013, la 69 de ani după terminarea războiului mondial, cu o ”bună–plângere” după un alt ”rege”, un rege inventat de aceeași Securitate care l-a susținut și pe Ceaușescu. Avem o sărbătorire ”prin muncă”, cea de dat cu capul de spaima politicii făcută aiurea, cu mediocri încurcați cu afaceri nebune cu mafioți recunoscuți, sărbătorim prin grimase și tensiuni… Sărbătorim? Ce? O victorie pe care niciun regim politic din România nu a știut să o valorifice vreodată. Germania ne datorează 19 miliarde de euro, dar tace chitic, Ungaria vrea Transilvania, dar a reușit să-și achite datoriile la FMI, Grecia este mereu în revolte, lumea toată este în schimbare, numai la noi, același Băsescu, aceiași ”regi”… care numai regi nu sunt, aceiași tristețe, aceiași oameni dezamăgiți sau plecați prin lumi. Ce avem de făcut, ”mult stimate și iubite conducător?” Noi știm, dar tu nu vrei! Noi vrem un rege adevărat! Se numește Mihai I.

S-ar putea să-ți placă și...