Ar putea fi o metaforă. Ar putea fi o altă figură de stil, din care să compunem o legătură între trecut și prezent. Anul trecut, pe pârtia de schi de la Văliug, un bun prieten, Harald Zimmerman, avea să plece spre Cer, cu mult înainte ca noi, muritorii de rând, să credem că ar fi posibil. Harry era sportiv, schior, tonic, echilibrat. A plecat mult prea repede, mult prea tânăr… Atunci, concluzia medicilor a fost că dacă ar fi existat un defibrilator pe pârtie, poate inima lui Harry ar fi fost ajutată. Poate ar fi avut o altă soartă…
În memoria lui, Clubul Rotary Timișoara a achiziționat un defibrilator, pe care, de Ziua Mondială a Zăpezii (17 ianuarie) l-a donat Salvamontului Semenic (pentru Văliug). Centrul Harry Zimmerman, nou înființat, lângă Casa Baraj, Văliug, este un semn, o dovadă a faptului că Rotary este, indubitabil, dovada faptului că a servi mai presus de propriile interese devine, zi de zi, chiar și pentru cei mai puțin optimiști, o dovadă certă.
De fiecare dată când un grup sau un club de servicii sociale face un astfel de gest, se simte acea autentică dăruire, fără ipocrizie, fără reținere, fără echivoc. Umanismul unui grup care face fapte pentru semenii săi nu este o glumă. Adesea, sacrificiile sau pierderile celor dragi fac din noi luminițe pentru alții. Poate că nu am fi gândit la implicarea noastră în familia rolurilor pe care alte profesii, alte servicii le-ar avea, poate nu ne-ar fi păsat niciodată dacă o pârtie ar trebui sau nu să aibă defibrilator. Dar, de când se știe că o inimă se poate opri, pur și simplu ( stop cardiac), chiar și la o vârstă foarte tânără, am luat asta ca pe o îndatorire, în măsura în care se poate spune asta…
Nu știm când, de ce, cum, dar știm că se poate pleca din lumea asta, ca și cum nu ar fi un mister. Dar totuși, el există.
Un defibrilator cardiac este partea epică a lumii. Legătura cu cei care, în viitor, vor avea nevoie de el, este aproape mistică…
Editoriale