30 decembrie 1947, ziua în care regretatul Rege Mihai I al României a fost obligat să abdice, este o pată neagră în istoria României. Sovieticii acaparaseră deja o mare parte a politicienilor români, lași, ca de obicei, și au pus la cale o stratagemă oribilă. Profitând de plecarea din țară a Regelui Mihai, în luna noiembrie 1947, la nunta Elisabetei a II – a, cea care a devenit apoi Regina Elisabeta a II- a Angliei, comuniștii au uneltit decapitarea monarhiei constituționale a României. Au conceput actul de abdicare forțată, au declarat România stat nemonarhist, fără referendum, fără vot în Parlamentul României, pe care ulterior l-au și dizolvat, punând în genunchi 1000 de studenți, în fața Palatului Regal, amenințând că-i vor împușca, dacă refuză semnarea.

Eram în acel moment singura țară cu monarhie constituțională, cea mai modernă constituție din Europa, care nici până acum, în 30 decembrie 2025, nu a fost abrogată legal. Eram singura țară modernă în marea de țări deja ocupate de comuniști după al doilea război mondial, singura monarhie. Restul, deja republici.

Alungarea regelui a fost o traumă pentru țară. Pentru regele însuși! L-au trimis în exil, au confecționat minciuni despre el, l-au trădat, denigrat, marginalizat, l-au lăsat în afara șansei de a mai lua decizii. În cartea mea, ”Regele Mihai, un surâs care nu se vede”, scrisă cu acceptul MS Regelui Mihai, în seara de Ajun al Crăciunului, la Castelul Săvârșin, când am avut onoarea de a petrece câteva ore împreună, am reprodus cuvintele regelui: ”Am fost la Londra, am cerut sprijinul primului ministru, dar el l-a trimis în încăperea în care eram pe șeful său de cabinet, care mi-a spus: <>”. Atunci, regele a înțeles că a fost trădat chiar de cei care câștigaseră războiul împotriva lui Hitler și alături de care a încheiat războiul, după întoarcerea armelor.

A plecat din țară și mi-a mărturisit : ”Am plecat cu moartea-n suflet”.

Cu moartea în suflet suntem și noi, românii, care mai sperăm la o România demnă, dar atât de umilită de interese politice de prost gust, de politicieni fără educație, fără diplomație, fără carte, fără… ar fi prea lungă lista rușinilor cumulate.

Cu sufletele umilite de agramați și obraznici, mai credem în democrație!