Timișoara distrusă: De la ”chiar și un deces”, la legea împotriva… vântului!

Se spune că pe oameni îi cunoaștem în circumstanțele deosebite, la nevoie mai ales. Timișoara a fost încercată de Bunul Dumnezeu cu o mare probă, cea a unui furtuni, mult asemănătoare unei tornade, chiar ”tornadă” fiind termenul folosit de specialiștii ANM (de care unii tembeli au râs săptămânile trecute, ca și cum acest cuvânt ar fi o aventură verbală). Fenomenul se numește, de fapt, mezociclon, generatorul tornadelor, în peste 80 la sută din cazuri. Lamentările administrațiilor (locale și centrale) sunt demne de dispreț. Au murit, totuși, opt oameni și peste 60 sunt la spitale, în vestul țării, la Timișoara, Buziaș și Arad. La Timișoara, doi oameni foarte tineri. Un student la Universitatea de Medicină din Timișoara și o tânără angajată a unei firme de consultanță, expertă în domeniul pe care activa, mama unui copil de șase ani, în clasa pregătitoare. Cumplit. Totuși, după primul deces anunțat public, expresia folosită a fost ”chiar și un deces”, ca o concluzie la capătul șirului inventariat de domnul Robu, iar azi, ca un trăsnet, primul ministru, Mihai Tudose, fost golănaș de Brăila, (acum, într-un loc nevisat cândva), a fost interogativă: ”Să facem o lege împotriva vântului?”.

Cum își poate permite cineva, oricine ar fi el, să minimalizeze o dramă? A murit un om? Ah, ”doar un om”, asta este inadmisibil. Un om este un univers, este creația lui Dumnezeu, cine ne va da, vreodată dreptul la aroganță? În alte state ale lumii, în funcție de numărul de decese, se face doliu local sau național. În alte orașe și țări, oamenii politici fac donații din resurse proprii, în folosul comunității. Artistul Ilie Stepan, stimulat de jurnalistul Doru Braia (București) a acceptat provocarea de a organiza un concert în Piața Libertății, pentru strângerea de fonduri necesare reparării unor acoperișuri, în cazul unor imobile locuite de persoane fără posibilități materiale.

De ce nu facem voluntariat? În Japonia, după dezastrul de la Fokushima, în câteva zile, toate străzile au fost curate. Curățenia din cartierele neglijate de administrație are, acum, șansa de revigorare. Sunt gata, personal să-mi pun ținuta de muncă de acest tip și o să fac asta, oricum, în cartierul meu, la fel ca în alte dăți, alături de vecini minunați. Orașul este o ființă vie, știm. Nu înțeleg ce ”mama răului” i-a putut anima pe unii timișoreni (asta, dacă erau timișoreni) ca, după furtună, să facă ”muzică urlătoare” în Piața Unirii, ba, au mai fost și niște focuri de artificii, fie ele în numele Rugii Timișoarei, fie al vreunei nunți, mi-a fost lehamite să mai sun la Poliția Locală care, poate, de data asta, chiar a fost la datorie.

În astfel de momente, totul este prea mult: durerea morții, spaima răniților, tragedia familiilor ce și-au pierdut ființele dragi, casele dezgolite de acoperișuri, lipsa răspunsului la telefoanele de urgență din partea ENEL și a altora, lipsa răspunsurilor din partea celor pe care i-am ales, crezând în ei. Ce avem de făcut? În fața morții suntem singuri, așa se spune. Alteori, avem ”complici”. Ei sunt incompetența, orgoliul, lipsa inteligenței sociale, incapacitatea de adaptare la prezentul critic și activ. Ne vedem cine suntem, mai ales în situațiile critice. Ceea ce s-a întâmplat la Timișoara, ieri, cu urmări, pentru unii, pe viață, este dramatic. Minimalizarea este forma declinului uman, este poziționarea la una dintre cele mai joase trepte ale condiției umane. Este caricatura demnității. Cum să faci glume cretine despre legi împotriva vântului, furtunii, a dezastrului? Ce banc de bișnițar de port dunărean mai este și acesta? Ce tip grobian poate fi cineva ca să vorbească așa? Un subcultural. Un amoral.

Acasă la noi, în Timișoara noastră speriată, o veste ce-i poate alina pe timișorenii din clădirile monumente istorice, se fac liste pentru eliberarea de autorizații de reparații în regim de urgență, la Direcția de Cultură și Patrimoniu a CJT.

Atât, acum.

Probabil că la înmormântări o să fie trimise coroane uriașe din partea instituțiilor publice. Fără lacrimi.

Comentarii Facebook

comentarii