Editoriale

Atacaţi în plină stradă?!

Vestea  nenorocirii ce a căzut asupra lui Flavius Boncea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara, o persoană decentă şi cu bun-simţ, m-a cutremurat.  Mai întâi pentru că este ultima persoană despre care ai putea gândi că s-ar putea intersecta cu vreun agresor. Apoi, pentru că, la Timişoara, cu ani de zile în urmă,  atacarea în plină stradă a jurnalistului Ino Ardelean avea să atragă atenţia inclusiv a instituţiilor publice europene, dar, desigur, fără rezultat. Flavius Boncea a fost, pur şi simplu, desfigurat, în  Timişoara, noaptea, dar ce contează ce moment al zilei îşi aleg  bandiţii?

Violenţa este violenţă şi atât, indiferent de locul şi momentul în care  are loc. Este la spital, în stare gravă, va fi operat, este nevoie de mai multe intervenţii, se pare, lucrurile sunt grave! Devine aproape  inadmisibilă acceptarea ideii de  atac asupra unor persoane, într-o Europă sau Românie care clamează armonia, convieţuirea interetnică, lupta împotriva discriminării, toleranţa ş.a. Devine aproape absurdă  teama de tip nou: cea de vandali, criminali, violatori,  într-un mileniu  despre care Papa Ioan Paul al II-lea vorbea ca despre spaţiul temporar în care Fecioara  Maria  se va bucura să apară cât mai des între noi…

Este scena absurdului atacul în  plină stradă, în Timişoara celor 29 de etnii diferite, în care fiecare  grup, cu particularităţile sale, se poate bucura de  zâmbetul  condescendent al altui grup, oraşul în care toţi ar vrea să vină, să se bucure de istoria lui şi de viaţa actuală, fie ea şi cu această experienţă a crizei mondiale. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara a fost, pur şi simplu, mutilat, în plină stradă, fapt incontestabil, incredibil!  Flavius Boncea  a fost  jurnalist, a ales, deja  de  peste 10  ani, să fie comunicatorul  primăriei, este un monarhist  devotat ideii nobile a monarhiei, în România, este devotat primarului Ciuhandu,  este membru PNŢCD şi  este o persoană discretă.

Desigur, nu există om fără simpatii, dar şi antipatii, deopotrivă,  însă nu are o sumă de  proaste  relaţii, care să genereze suspiciunea  vreunei răzbunări. Nu are putere de decizie, dar comunică deciziile. Or, de multe ori, publicul îl împuşcă pe pianist dacă nu-i place muzica! Asta este o mare prostie, se ştie, dar trăim şi altfel viaţa, o trăim  într-un plin al paradoxurilor, ele, la rândul lor, prost înţelese, cel mai adesea. Echipei noastre îi pare nespus de rău pentru răul ce i s-a făcut lui Flavius,  dar sperăm la o anchetă serioasă din partea poliţiei! Ceea ce este cel mai trist este faptul că pot exista barbari, care au, din păcate, şi suporteri! Cei care strigă: urmează şi alţii.  Asta chiar este intolerabil!

S-ar putea să-ți placă și...