Editoriale

Camera de Comerț a Timișoarei, între ridicol și tristețe

Pentru a doua oară, președintele Camerei de Comerț și Industrie, Georgică Cornu, despre care agențiile de presă din București spun mereu ”fostul președinte” (fără măcar să se uite pe site-ul oficial al camerei), este reținut, de acum, chiar arestat!

La domiciliu, dar este arestat. Ar fi de bun simț să-și dea demisia, să plece din această poziție, din care, noi, bănățenii (cel puțin cei autentici), ne simțim jenați, ne rușinăm, ca și cum Timișul ar fi un județ condus numai de cei certați cu legea. Șefia poliției, arestată! Șefia CCIAT, arestată! Cine mai urmează? Suntem într-un tablou al ridicolului, într-un amestec pervers de jale și tristețe amară. Este insuportabil! Dacă Georgică Cornu nu înțelege că este o dovadă de bărbăție, aceea de a-și da demisia și de a face loc șansei unui om onest, curat, șansei unei alte candidaturi (cel puțin!), atunci el nu înțelege regulile democrației, ale primenirii unei comunități aflată în suferință… Chiar nu pricepe, și-mi pare rău pentru el.
Ce nu pricep membrii Camerei de Comerț Timiș? Că avem o Constituție, care stipulează clar ”dreptul la imagine”, pe care nu știu să-l folosească, imaginea lor și a organizației de interes public din care fac parte fiind, și ea, în criză. Statutul CCIAT nu este deasupra legii, normele camerei au fost făcute pentru ca cei aflați în funcții (echipa Cornu, plus Vlasov, arestat și el) să fie, mai departe, ca și Ceaușescu, (modelul lor de vis), pe viață! Ei nu înțeleg că a trecut vremea ”echipelor” Băsescu – Udrea – et comp, modelele rușinii românești, nu înțeleg că este vremea să facă loc aerului curat, proaspăt, de primăvară. Dacă nu înțeleg, vor înțelege! Există un fel de pudoare, de fapt, de lașitate, ca o boală, extinsă peste cei care, vreme îndelungată, au făcut pantofii unor incompetenți, agramați, unor falși oameni de afaceri, de fapt, unor îngâmfați de prost gust!
Cine sunt ei? Cine suntem noi să punem accepta această situație?
Sper că reprezentanții CCIAT se vor trezi la timp, vor bea o cafea tare, fie și amară, și că vor curăța această organizație, aflată în mare criză.

S-ar putea să-ți placă și...