Se spune că vara nu se întâmplă aproape nimic. Mai ales în august. Modelul italian al vacanţelor lungi a ajuns şi la noi. De ce ne-am mira, ştiind că, oricum, avem în comun gena latină. Cu toate acestea, surprizele sunt cu atât mai mari cu cât ele se consumă când te aştepţi mai puţin.
Lumea a înnebunit de spaima noului val al crizei, plecată, din nou, din America. Criza are, ca de obicei, beneficiarii ei. Şi dacă aceştia poartă numele consacrat de Soros, de ce nu? Bursa urcă şi coboară după reguli numai de către unii cunoscute. Se pierd averi, se fac averi, ce mai contează, din moment ce există mereu aceiaşi săraci, cărora li se adaugă alţii, şi mai mulţi, alţii decât cei 8 la sută din bogătaşii lumii?! România nu scapă de spaime. Şi ce spaime! Dacă iese sau nu UDMR de la guvernare? Dacă va fi sau nu Dinu Patriciu premierul României? Dacă sunt sau nu adevărate sondajele de opinie referitoare la candidaţii locali pentru 2012?
Dacă mai candidează sau nu Gheorghe Ciuhandu la Primăria Timişoarei? Lungi şiruri de întrebări, cărora le vom răspunde cândva, mai ales pentru că unora le creează insomnii. Am spune că somnul nu trebuie să fie afectat de viaţa politicienilor. În ţările civilizate se vorbeşte atât de rar despre ei, încât numele lor nu reprezintă praguri pentru liniştea cuiva. La noi, însă, trist, de ei depinde dacă avem sau nu drumuri, dacă avem sau nu tratamente pentru bolnavi cronici, dacă avem sau nu şcoli şi profesori buni. Politizarea excesivă a vieţii sociale duce la răsturnări ale valenţelor valorice şi la schimbări ale destinelor unor oameni.
Timişoara pare precum un butoi cu pulbere. În cadrul USL revin întrebările retorice privind competiţia internă, iar PDL este măcinat interior de o serie de mizerii, care mai de care mai „colorate”: bani, corupţie, numiri politice, minciuni, lipsa transparenţei în decizii, toate fiind suma nemulţumirilor populaţiei, tot mai scârbită de politică. În fiecare zi, precum în serialele de desene animate, aşteptăm sideraţi „aventurile nevestei”, care se reiau, de fapt, în serie. Timişoara era altceva. Se vorbea despre politica de Dâmboviţa ca despre alt film, altă faţă a lumii, specifică Bucureştiului. Acum, Timişoara este o replică nefericită a Bucureştiului, din păcate cu mai puţini bani.
Aranjamente, ascunzişuri, favoritisme, trişări. Trăim în România, vorba lui Mircea Badea, şi asta, adesea, ne face destul de nefericiţi. Între timp, politicienii îşi găsesc fericirea printre meandrele aranjamentelor electorale. Este posibil astfel să avem un nou prefect, pe Ion Răducanu, de la UNPR, care UNPR este coordonat de apropiatul lui Băsescu, Gabi Oprea, cum îl numeşte chiar preşedintele pe fostul „şef al mafiei lui Năstase”. Cine să mai priceapă ceva? Ah, da, nu e Dâmboviţa, este Bega, râul canalizat cândva de Regina Maria Teresa. Ce femeie! Nimic nu mai este ca în cărţi. Nici măcar hârtia pe care se tipăresc acestea…
